Grecii nu l-au uitat, Boloni nu uită ce tradiție avem în fața elenilor: „Un meci echilibrat” Două atuuri ale românilor
Loți Boloni a antrenat la PAOK, iar grecii au luat legătura cu fostul selecționer și mare jucător al României. Boloni crede că barajul va fi unul echilibrat și că ambele naționale au atuurile lor. Cu toate acestea, fostul stelist spune că România poate profita de tradiția pe care o are în fața adversarei de la baraj, dar și de atmosfera din jurul naționalei, lucru cu care grecii nu se pot mândri.
Boloni: „Sunt doua echipe perfect echilibrate”
„Sunt două echipe perfect echilibrate. Niciuna dintre ele nu are vreun avantaj în fața celeilalte. Ambele reprezentative mizează pe forța grupurilor de care dispun, deoarece nu există jucători de mare valoare în rândurile lor”, a declarat Boloni pentru sentragoal.gr.
Două atuuri ale naționalei lui Pițurcă:
„Există însă câteva argument pentru fiecare din ele. România, de exemplu, are de partea sa forța tradiției. Nu mai știu exact numărul de meciuri, dar încă de pe vremea când eu jucam palmaresul nostrum contra Greciei era unul pozitiv. Nu ne temeam niciodată când jucam cu Grecia. Am doilea atu al României este faptul că românii privesc aceste două meciuri ca pe un eveniment național. Toată lumea visează la calificarea la Campionatul Mondial, toată lumea vorbește despre asta, s-a creat o mare emoție. De partea cealaltă, Grecia are de partea sa Olympiakos, un club foarte puternic în Europa, ceea ce România nu are în acest moment, chiar dacă Steaua joacă în Champions League. De asemenea, Grecia a fost prezentă la toate ultimile mari turnee finale, ceea ce iarăși nu este valabil pentru România, cu excepția CE 2008″, a mai spus Boloni.
Atmosfera din jurul naționalei lui Pițurcă l-a impresionat pe Boloni
„Când am antrenat în Grecia, am admirat atmosfera incredibilă care exista la derby-urile marilor echipe. E ceva fantastic, dar am remarcat cu surprindere că lucrurile nu stau la fel când evoluează echipa națională. Poate este criza de vină, nu-mi dau seama, nu știu dacă acest lucru s-a schimbat până astăzi. În același timp, România va fi încurajată frenetic în meciul de la București, suporterii sunt mai dedicați naționalei decât formației de club”, a încheiat fostul selecționer al României.