Grigore:** „Nu cred că sunt ‘copilul de suflet’ al lui Răzvan!”

Nicolae Grigore s-a declarat surprins de convocarea la națională
pentru meciul cu Serbia. Mijlocașul lui FC Brașov speră să debuteze
în meciul cu plavii și, pe viitor, să devină o prezență constantă
în rândul tricolorilor. Grigore a vorbit, într-o conferință de
presă, și de relația pe care o are cu actualul selecționer.

„Convocarea a fost o surpriză pentru mine. Sincer, nu mă
așteptam la acest lucru. Este o onoare pentru mine să fiu aici și
sper să devin o prezență constantă. Pot să reușesc asta chiar dacă
joc la FC Brașov. Dacă voi reuși să merg cu echipa de club în
cupele europene și dacă voi continua evoluțiile bune, cu siguranță
voi mai fi convocat. Cred că naționala va arăta mult mai bine la
următoarele preliminarii. Răzvan face o treabă foarte bună, se vede
deja o organizare a echipei și cred că suntem pe drumul cel bun. Am
lucrat de la 20 de ani cu Răzvan, e un antrenor extraordinar, dar
cred că e mult spus că sunt copilul lui de suflet. Oricum, sunt
mândru dacă se spune așa”
, a spus Grigore.

Publicat: 07 10. 2009, 19:40
Actualizat: 07 10. 2009, 19:59