Gheorghe Hagi a vorbit într-un interviu despre șansele naționalei României la Euro 2008 și s-a declarat optimist în privința rezultatelor pe care tricolorii le vor obține la acest turneu final.
-Domnule Hagi, ne apropiem de primul fluier al Campionatului European. Cum vi se pare grupa din care face parte România?
-Cu siguranță, nu va fi ușor deloc pentru echipa noastră, dar sunt convins că dacă băieții vor fi conștienți că pot face un lucru extraordinar, România poate furniza surpriza.
-De ce au tricolorii nevoie pentru a realiza surpriza la EURO?
-Pentru a trece de grupe la EURO și pentru a produce surpriza, România are nevoie de încredere și curaj. Nu trebuie să ne considerăm inferiori, deși vom întâlni adversari puternici.
-Care meci vi se pare mai greu?
-Toate partidele vor fi grele, dar cea mai dificilă va fi cu siguranță cea contra Franței, pentru că dacă vom obține un rezultat pozitiv contra lor, ne putem gândi la calificare.
-Credeți în calificarea naționalei în sferturile de finală?
-Eu am fost un optimist incurabil și când eram jucător, și așa am rămas. Cred în șansele echipei naționale, chiar dacă mulți spun că ne va fi aproape imposibil. Nu uitați că în 2000 am avut o grupă aproape la fel de grea, cu Anglia, Germania și Portugalia, și ați văzut că ne-am calificat, și asta datorită faptului că am crezut acest lucru cu tărie. Sunt convins că și actuala generație are acest crez.
-Va fi Adrian Mutu decisiv pentru echipa națională?
-Mutu este un jucător important pentru noi. A fost decisiv aproape în toate întâlnirile din preliminarii și cred că va fi și acum. Cei mai importanți jucători ai noștri sunt Mutu, Chivu și Lobonț, dar un rezultat mare poate fi reușit doar pe baza unui colectiv foarte bun.
-Din echipa noastră vor lipsi mai mulți jucători printre care și Ovidiu Petre. Cât va conta absența lui în angrenajul României?
-Ovidiu Petre putea aduce un plus în jocul nostru, este păcat că s-a accidentat, dar trebuie să mergem înainte. Nu știu cât de mult va conta absența lui, dar cine îl va înlocui trebuie să demonstreze că are valoare.
-Ați jucat în Italia, credeți că elevii lui Victor Pițurcă vor reuși să reziste în fața campioanei mondiale?
-Italia este o echipă cu ambiții mari. Ca și Franța, vine la acest turneu final pentru a câștiga trofeul. Cu toate acestea, Italia nu prea a demonstrat foarte multe în ultimele meciuri. Oricum, pentru a scoate un rezultat bun cu Italia trebuie să nu pierdem contra Franței. Asta în primul rând, apoi vom vedea ce va fi cu Italia sau cu Olanda.
-Cele trei adversare nu vor conta pe Trezequet, Inzaghi, Cannavaro și Seedorf. Este acest lucru un atu pentru selecționata noastră?
-La câți fotbaliști valoroși au aceste echipe, cu siguranță, absențele celor patru nu vor conta. În plus, în afară de Cannavaro, ceilalți nu mai sunt demult reprezentativi pentru țările lor. Nu ei au dus greul în calificări și sunt convins că vor fi înlocuiți de jucători mai buni, mai periculoși.
-Lăsând la o parte România, cu ce echipă veți ține la acest turneu final?
-Încă de când eram mic am ținut cu Olanda și Italia, și așa voi face și acum. Sper ca una dintre ele să câștige acest campionat european. Bineînțeles, cel mai mult aș vrea ca România să fie viitoarea campioană europeană.
Sursa: www.newsin.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER