Gică Hagi este nevoit să renunțe la Academie, în cazul în care acceptă să lucreze pentru FRF. Gică Popescu a anunțat că „Regele” ar urma să se ocupe de coordonarea centrelor de copii și juniori, în cazul în care „Baciul” va câștiga alegerile pentru președinția Federației.
Dacă Hagi va accepta propunerea lui Popescu, atunci va fi nevoit să renunțe în acte la Viitorul Constanța și academia pe care o deține. În aceeași situație este și Gică Popescu, cel care deține o școală de fotbal care-i poartă numele. Dezvăluirea a fost făcută de Mircea Sandu, care susține că regulamentul nu permite ca un oficial al Federației să fie implicat și-n alt proiect fotbalistic, deoarece există riscul apariției conflictului de interese:
„Hagi va trebui să renunțe la orice implicare în cadrul unui club sau a unei activități din fotbalul românesc. Atât Gică Popescu, cât și Gică Hagi, nu trebuie să aibă nicio implicare și nicio legătură cu fotbalul românesc, pentru a putea fi compatibili cu funcții oficiale în cadrul Federaței”, a declarat Gică Hagi la DigiSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER