Hagi, noul selecționer?
Chiar dacă Federația susține că va face tot posibilul pentru a-l convinge pe Mircea Lucescu să preia postul de selecționer al României, se pare că aceasta variantă reprezintă doar un tertip.
Conform unor surse din cadrul FRF, Mircea Sandu și Ionuț Lupescu ar fi stabilit deja cine va fi succesorul lui Pițurcă pe banca tricolorilor: Gheorghe Hagi, anunță ziare.com.
Obiectivul lui Hagi pe termen scurt ar fi alcătuirea unei echipe tinere, care să forțeze calificarea la Campionatul European din 2012.
Regele însuși a admis la începutul acestei luni că vrea să revină în fotbal: "Vreau să revin și am un plan, o strategie clară, bazată pe oameni competenți".
Ionuț Lupescu a admis că, în cazul în care Lucescu va refuza oferta, are o listă cu alți posibili selecționeri.
Se pare că pe această listă se află nume cu greutate, precum Cosmin Olăroiu, Mircea Lucescu, Răzvan Lucescu, Ladislau Boloni, Dan Petrescu și Gică Hagi.
În condițiile în care fostul tehnician al lui Al Hilal a semnat deja, conform presei din Emirate, cu gruparea Al-Saad și Boloni are pretenții financiare foarte mari, ar mai rămâne doar patru variante.
Dintre acestea, Hagi este soluția cea mai convenabilă din mai multe puncte de vedere. Dorința sa de revanșă l-ar putea determina să accepte un contract de austeritate, lucru agreat de FRF.
Aducerea fostului tehnician al Stelei ar reprezenta, fără doar și poate, o lovitură de marketing extraordinară, imaginea Regelui fiind în continuare extrem de vandabilă.
Nu în ultimul rând, dintre toți tehnicienii de pe listă, Hagi este singurul liber de contract.
Există însă și un impediment în calea aducerii fostului decar în locul lui Pițurcă. Ionuț Lupescu nu ar prea fi de acord cu această variantă, având în vedere legătura strânsă dintre Rege și Gică Popescu. Între `Baci` și `Kaiser` relațiile sunt destul de reci, de la alegerile pentru președinția FRF.