Gheorghe Hagi s-a întâlnit astăzi cu selecționerul Serbiei, Radomir Antic, la hotelul Vega din Constanța, în care adversarii României de mâine seară s-au cazat.
Radomir Antic l-a întâmpinat pe ‘Rege’ așa cum se cuvine și nu a ezitat să-și laude prietenia cu cel mai bun fotbalist român. "Hagi e unul dintre cei mai buni prieteni ai mei. E ca și copilul meu", a spus selecționerul sârbilor.
Hagi îl cunoaște pe Antic încă din 1991, când acesta a ajuns la Real Madrid. "E întotdeanuna plăcut să mă revăd cu Antic, am discutat probleme personale, am depănat amintiri. Nu am abordat sub nicio formă problema meciului de mâine, pentru că nu era cazul", a spus Hagi.
Meciul România – Serbia este programat pentru mâine seară, la ora 20:45, pe stadionul ‘Farul’ din Constanța.
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER