Hagi și Becali trag la aceeași căruță
Deși certați, cei doi aromâni, Gigi Becali și Gică Hagi, pun umărul pentru a-și ajuta selecționata etniei lor
Euro 2008 va începe mai devreme pentru români. Motivul este simplu, competiția în care Mutu și compania vor evolua este prefațată, tot în Elveția, de Europeada 2008.
Dintre cele 20 de echipe invitate să participe la acest eveniment, două sunt din România, cea a etniei aromâne și cea a etniei croate. Machidonii s-au mobilizat rapid și au încropit o echipă cu care atacă titlul continental al minorităților. Din echipa pregătită de Ianis Guda se remarcă foștii steliști Adrian Pitu și Stelian Carabaș dar și dinamovistul Hristu Chiacu. Alături de el ar fi trebuit să joace un altul, Zicu, însă cel care era considerat urmașul lui Hagi, se află în recuperare după accidentarea la genunchi.
Totul nu ar fi putut fi posibil fără sprijinul unor personalități din rândul comunității aromâne, Gică Hagi și frații Giovani și Victor Becali au sponsorizat această acțiune. „Regele” și-ar fi dorit chiar să joace, dar limita de vârstă este de 35 de ani. Nici cel mai de seamă reprezentat al machidonilor nu a stat deoparte. De asemenea, Gigi Becali, care a reamintit faptul că nu se va împăca niciodată cu Gică după divorțul ultimului de Steaua, le-a pus acestora ieri la dispoziție pentru antrenament baza din Ghencea, urmând ca săptămâna viitoare să le ofere și un stimulent financiar. Tehnicianul aromânilor, Iani Guda, este încrezător: „Suntem pregătiți, dar aș prefera să câștige naționala adevăratul titlu”. „Berbecii” vor înfrunta în grupă reprezentativa Cataluniei și pe cea a danezilor din Germania.