Hiddink: „Am fost naivi”

Selecționerul Rusiei, a declarat la finalul partidei cu România, scor 3-0, că echipa sa a fost naivă pe aproape tot parcursul meciului.

"Poate sună puțin ridicol, dar sunt bucuros pentru acest meci de pregătire înainte de Euro. Am putut vedea diferența dintre o echipă cu experiență individuală, cu jucători din campionate puternice și echipa noastră compusă din fotbaliști din campionatul Rusiei, unde nu sunt meciuri de nivel ridicat în fiecare săptămână. E un exemplu de naivitate prima repriză, mai aveam puțin și intram cu 0-0 la pauză, dar a fost un gol stupid și era dificil să începem de la 0-1. Am avut posesie apoi, dar am fost naivi, am luat al doilea gol, am făcut greșeli și fotbalul ne-a pedepsit", a spus Hiddink.

Publicat: 26 03. 2008, 23:14
Actualizat: 27 03. 2008, 00:51