„I-am atacat cu petardele”. Răzvan Toma scrie despre umilința de pe Național Arena
de Răzvan TOMA
Când pierde naționala și încă în asemenea hal, ți-aduci aminte de toate nenorocirile, de politicieni, de justiție, de corupție, de lipsuri, da, de toate lipsurile și neajunsurile care nu sunt puține. Și îți vine să faci precum un personaj dezechilibrat din filmul „Raport despre starea națiunii” al lui Ioan Cărmăzan, care striga nervos ceva de genul, „suntem un popor de c…t, într-o țară de c…t, cu niște conducători de c…t, într-o atmosferă de c…t” și continua tot așa până trecea în revistă tot ce-i dicta propria imaginație. Jalnic de tot arată această națională care regresează sub ochii noștri de la an la an, direct proporțional cu tot fotbalul nostru, cu tot sportul nostru, cu toată societatea noastră. Și ca și când nu ajungea că ne facem de râs prin jocul prestat, a trebuit să o facem și din tribune, de unde niște descreierați au lansat non-stop petarde, singurele care au pus în pericol poarta poloneză. Așadar se poate spune că i-am atacat numai cu… petarde.
N-avem nici jucători, n-avem nici selecționer, n-avem nici federație, mai ales. Păi în afara acelei acțiuni din prima repriză, în care Chiricheș a „mângâiat” mingea în careu, după o centrare de pe stânga, n-am reținut vreo altă fază în favoarea noastră demnă de relatat. Așa că alte critici asupra prestației echipei noastre nu mai am, pentru că am fost sub orice critică. Până acum n-am sărit la gâtul lui Daum, pentru că mi se părea prematur să-l judeci. Însă tactica adoptată în acest meci sau mai degrabă lipsa ei vine dinspre el. Sau poate că jucătorii or fi așa de slabi încât nu sunt în stare să transpună în teren nimic bun din ceea ce li se inoculează la pregătire…
Trebuie însă să recunosc că am avut o doză de optimism înaintea partidei dată de faptul că de-a lungul timpului n-au fost rare momentele când reprezentativa noastră izbutea să se mobilizeze atunci când avea în față un adversar redutabil, ca și pe faptul că polonezii au arătat unele slăbiciuni în meciurile precedente. Primii fiori însă mi i-a dat declarația lui Dumitru Dragomir înaintea meciului, când a spus senin că o să-i batem, iar Lewandowski nici nu o să atingă mingea… Ori este demonstrat că la previziunile lui Dragomir se întâmplă exact invers. Iar la final, tot o auzeam pe o proastă deținătoare de microfon că punea obsesiv o întrebare către toți membri delegației române care aveau neșansa să-i pice în raza vizuală, „cum îți explici că în preliminariile trecute am primit așa de puține goluri, iar acum primim așa de multe?” Păi să-l ia pe ăla care a angajat-o și împreună să caute în documentare, dacă știu ce-i aia, ca să observe căror ofensive „puternice” din grupă le-am pus atunci stavilă… Și chiar și așa era s-o dăm în bară dacă n-aveam parte de un arbitru binevoitor combinat cu mult noroc la meciul cu Finlanda de la București. Din nefericire și presa sportivă a ajuns și încă de mai multă vreme tot pe mâna unor Burleni, devenind la rându-i la fel de… redutabilă precum echipa noastră națională de azi.
La final câteva cuvinte și despre oaspeți. Așa cum și la nivelul societății stau mult mai bine decât noi, la mai toate capitolele așa cum s-a prezentat situația și vineri seara pe dreptunghiul verde, demonstrându-se adesea că politicienii lor au coloană vertebrală în comparație de moluștele noastre parazite, și la fotbal polonezii ne-au arătat că ne sunt net superiori. Chiar nu poți fi supărat pe ei atunci când vezi pe viu o asemenea diferență valorică. Jos pălăria în fața lui Robert Lewandowski care a demonstrat că este un mare jucător chiar și după ce a fost agresat dincolo de fotbal (acea petardă care a căzut lângă el putea avea consecințe grave). Probabil că nici cu forțele speciale nu l-am fi putut opri din drumul spre poarta noastră. Am auzit înaintea meciului comentariul unui vechi ziarist, cu foarte mari pretenții, al cărui nume nu-l dau din respect pentru vârsta sa și a faptului că a realizat ceva în carieră, cum că „Lewandowski nu e cine știe ce jucător, într-adevăr este foarte periculos doar atunci când este în fața porții adverse”. Venerabil ziarist, păi un atacant unde mai trebuie să fie foarte periculos în afara porții adverse? Revenind, fotbaliștii polonezi și-au făcut un frumos cadou cu ocazia zilei lor naționale și merită să le transmitem pe limba lor: gratulacje!
Altădată, chiar și la înfrângeri, puneam la final de text niște cifre care reieșeau din respectiva partidă. Acum m-a apucat lehamitea. Voi aminti doar că a fost a 50-a înfrângere pe teren propriu a naționalei care a jucat al 20-lea său meci pe Arena Națională.