Adunarea Generală a FRF, consumată ieri la Casa Fotbalului, s-a transformat într-un nou episod al rivalității dintre Ionuț Lupescu și Dumitru Dragomir. Sub justificarea unei recomandări FIFA, șeful ligii a insistat ca directorul general al FRF să devină subaltern al secretarului general, Adalbert Kassai.
În stilu-i caracteristic, președintele LPF și, din această calitate, și primvicepreședinte al FRF, Dumitru Dragomir a declanșat atacul imediat cum a luat cuvântul. Chiar dacă recomandarea venită de la FIFA, care prevede că funcția de director general trebuie să fie subordonată secretarului general, fusese discutată în trecut și în Comitetul Executiv, Dragomir a preferat să nu reacționeze atunci și să scoată armele abia în Adunarea Generală, sperând că, în fața unei mase considerabile de votanți neavizați, va avea mai mult succes.
Și a avut, lansând mai întâi o amenințare populistă: „O să ajungem ca Bosnia!”. Obiectivul l-a constituit limitarea rolului lui Lupescu la FRF. „Trebuie să schimbăm statutul! Să scoatem articolul 39, care se referă la directorul general. Dacă nu, vom ajunge ca Bosnia, să nu îmi spuneți mie Dragomir”, a continuat „Corleone”.
Învingător la puncte: „Corleone” Lupescu a luat cuvântul și s-a apărat folosind exemplul Olandei, țară în care federația are un statut similar cu cel al FRF de până ieri. „Avem atribuții diferite Bela Kassai și cu mine: El are în subordine activitatea internă a federației, eu, pe cea internațională! Faptic, oricum nu ne intersectăm”, a adăugat Lupescu. La rândul său, Mircea Sandu a preferat o atitudine neutră, dar neapărându-și directorul general. Mai mult, a lăsat senzația că agreează punctul de vedere al lui Dragomir, spunând: „Trebuie să respectăm recomandările FIFA!”.
Se pare că între Sandu și Lupescu s-a instalat în ultima vreme o stare de încordare. Surse din federație susțin că această stare are drept cauză faptul că „Nașul” a nesocotit că discuțiile cu potențiali selecționeri sunt trecute în fișa postului lui Lupescu, având o serie de întâlniri cu Cosmin Olăroiu, fapt care l-a deranjat pe „Kaiser”. Totodată, în Comitetul Executiv în care s-a stabilit ca Răzvan Lucescu să continue ca selecționer, cei doi au avut poziții opuse. Lupescu l-a susținut pe Răzvan, în timp ce președintele l-a criticat pe antrenor. Deznodământul contrelor de ieri a fost unul pe placul lui Dragomir, Adunarea Generală eliminând articolul 39 din regulament, exact așa cum cerea FIFA. Directorul general e numit de președinte, avizat de Comitetul Executiv și demis la fel. Și, mai mult, subordonat, măcar scriptic, secretarului general, Adalbert Kassai.
„Părerea mea este că trebuie să respectăm ce ne recomandă FIFA. Vă solicit să fim de acord cu recomandarea primită”, Mircea Sandu, președinte FRF
„Modelul nostru de organizare este prezent și în Olanda. Atribuțiunile mele și ale lui Bela nu s-au întrepătruns. Din punctul meu de vedere, nu este ceva extraordinar”, Ionuț Lupescu, director general FRF
Formal, și Dragomir va fi „retrogradat”! Inițiatorul „atacului” către Ionuț Lupescu, Dumitru Dragomir, a distras puțin atenția de la afirmațiile sale cu o observație extrasă tot din recomandările primite de la FIFA. „Haideți să vă spun și ce se va întâmpla cu mine. Să vedeți că îmi cade și mie coada”, a spus Dragomir. Mulțimea a amuțit și președintele LPF și-a continuat discursul, unul primit mai apoi cu râsetele de rigoare: „FIFA nu agreează funcția de primvicepreședinte. Vor exista doar funcțiile de vicepreședinte și vicepreședinte adjunct. Vedeți că îmi taie și mie coada”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER