Ianis Hagi l-a atacat cu puțin timp în urmă, solicitând opiniei publice să nu-l mai ia în seamă când discută despre el, dar Giovanni Becali nu s-a supărat. Stă mărturie reacția fermă a impresarului în momentul în care mijlocașul a fost mitraliat de Dănuț Lupu.
Acesta din urmă îi contesta prezența la echipa națională, aducând ca argument situația dificilă pe care o traversează la Rangers. Ba chiar afirma răspicat că Mircea Lucescu îl convoacă în continuare din simplul motiv că poartă numele Hagi.
Și totuși, prestațiile din ultimele meciuri bifate sub tricolor nu au fost deloc dezamăgitoare. Împotriva Lituaniei a scos penalty-ul transformat de Răzvan Marin, iar împotriva Ciprului a trimis mingea în poartă, reușita fiind anulată din cauza unei poziții de offside.
Potrivit lui Giovanni Becali, Ianis Hagi poate deveni un jucător important pentru naționala României, dar cu o condiție: să primească mai multe șanse la Rangers, unde în ultimul timp a avut numai probleme.
Pe perioada verii a fost trimis la echipa a doua, după care i s-a permis să se pregătească din nou sub comanda lui Philippe Clement și a intrat de pe bancă în meciul cu St Johnstone, dar a comis o eroare majoră. Vorbim, evident, despre cartonașul roșu încasat în minutul 81.
„Nu, nu. Eu nu pot să spun așa ceva pentru că nu e normal, nu e corect așa ceva. Nu pentru că-l cheamă Hagi, pentru ceea ce a făcut. Să nu uităm că Hagi a făcut câteva.
Dar nu contează ce vorbesc eu, eu am zis doar că dacă Dumnezeu îl ajută să joace câteva meciuri titular acolo (n.r Rangers), să prindă și la națională câteva meciuri, devine unul dintre cei 11, 12, 13, 14, 15, 16 ai echipei naționale de bază”, a declarat Giovanni Becali pentru fanatik.ro.
Dănuț Lupu nu a fost, însă, unica voce importantă din fotbalul nostru care a pus tunurile pe Ianis Hagi. Cornel Dinu a opinat la rândul său că mijlocașul primește telegrama de convocare datorită imaginii tatălui său.
„Nu s-a remarcat cu nimic și rămân la părerea mea că la faza în care s-a dat penalty la Priștina la golul al treilea dacă nu mă înșel, a fost o fază în care nu trebuia acordat penalty. Se vede că nu joacă la echipa sa de club.
Este un jucător care trăiește mai mult din imaginea lui taică-su dintr-un subiectivism care nu știu dacă îl recomandă cu ceva titular la echipa națională. Nu e titular, dar dintr-un sentimentalist până și Mircea Lucescu îl aruncă în fiecare meci”, a spus „Procurorul” pentru sursa citată.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER