Ianis Hagi a început rezervă ultimul meci din campionat. A avut nevoie doar de cinci minute pentru ca fanii să-l laude din nou
Steven Gerrard a luat o decizie suprinzătoare înaintea partidei Motherwell- Glasgow Rangers. După 5 partide în care a jucat titular, Ianis Hagi a fost trimis pe bancă. Și a văzut meciul de pe margine până în minutul 75.
După ce a intrat a fost dornic să arate că merită un tricou de titular. A alergat mult și a contribuit la ultimul gol marcat de echipa sa. După o lovitură de la colțul terenului, Hagi a lovit mingea cu capul, iar balonul a ajuns la Itten care l-a trimis în plasă.
Fanii au comentat pe rețele sociale că Steven Gerrard face foarte bine că-l mai trimite din când pe internaționalul român pe banca de rezerve. „Ați văzut cu ce ambiție a intrat”, a spus încântat unul dintre suporterii formației scoțiene.
Glasgow Rangers, spectacol în ultimul meci de campionat
Glasgow Rangers a fost necruțătoare în partida desfășurată de pe terenul Motherwell. La pauză, echipa lui Steven Gerrard avea deja un avans de trei goluri. „Dubla” din penalty a lui Tavernier și golul marcat de Jones au adus un avantaj serios după 45 de minute.
În repriza a doua, Itten a reușit și el o „dublă”, iar gazdele au reușit golul de onoare după ce Edmundson și-a trimis mingea în propria plasă.
Glasgow Rangers se află în fotoliul de lider cu 23 de puncte în 9 etape. Celtic se află la patru puncte distanță, dar marea rivală are două meciuri mai puțin disputate.
„Am jucat foarte bine, iar standardele noastre au fost la un nivel ridicat până la finalul partidei. Am fost dezamăgiți după rezultatul de etapa trecută (2-2 în deplasare cu Hibernian) și mă bucur că acum am reușit să dăm multe goluri”, a declarat Steven Gerrard într-un interviu acordat canalului de televiziunea al clubului.