Ianis Hagi, imagine istorică: așa arată Prințul României înfășurat în tricolor ca într-o mantie regală! | FOTO
Ianis Hagi a furnizat o imagine istorică la finalul meciului România – Elveția 1-0, în urma căruia naționala pregătită de Edi Iordănescu și-a asigurat locul 1 în grupa din campania de calificare la Campionatul European din 2024.
Ianis Hagi, cel care a adus victoria în meciul cu Israel din Ungaria, și practic calificarea matematică la turneul final din Germania, a fost introdus pe teren în minutul 64 al partidei de pe Arena Națională, în locul lui Olimpiu Moruțan.
Cum a sărbătorit Ianis Hagi, înfășurat în tricolor, la finalul meciului România – Elveția 1-0
După fluierul final, așa cum era de așteptat tricolorii au declanșat sărbătoarea chiar pe gazon, iar în principal atenția tuturor celor prezenți pe stadion a fost atrasă de către mijlocașul ofensiv împrumutat în prezent de Rangers la Deportivo Alaves.
După cum a ținut să transmită de multe ori de-a lungul acestei campanii de calificare, Ianis Hagi este extrem de atașat de echipa națională a României și a arătat acest lucru din plin, o dată în plus, prin modul în care a ales să se bucure după această performanță reușită de echipa pregătită de Edi Iordănescu.
Fiul lui Gică Hagi s-a înfășurat într-un tricolor de dimensiuni mari și a făcut un tur de stadion, asemenea coechipierilor săi, pentru a-i saluta astfel, în semn de recunoștință pe oamenii prezenți pe Arena Națională la această partidă.
Sentimentele pe care i le generează lui Ianis Hagi orice meci jucat pentru România au fost explicate pe larg chiar de către el, prin intermediul unei postări pe Facebook, după victoria cu Israel de sâmbătă seară.
„Am visat momentul ăsta de când am dat prima oară cu piciorul într-o minge. Am știut că, dacă voi ajunge fotbalist, cea mai mare mândrie ar fi să îmbrac tricoul naționalei, iar cea mai mare bucurie – să reprezint România la un turneu final.
Acum 5 ani am primit această responsabilitate și am îmbrăcat tricoul României pentru prima dată, iar astăzi sunt calificat cu echipa națională la Campionatul European. Realitatea bate visul.
Le mulțumim celor care au crezut în noi și generațiilor anterioare care ne-au arătat drumul spre astfel de performanțe. Ne întâlnim marți pe Arena Națională, apoi ne vedem în Germania. Mergem la Euro, România!”, a transmis mijlocașul ofensiv atunci.