Ianis Hagi, în extaz după calificarea la EURO 2021. „Un moment frumos din cariera mea! Sunt mândru să port banderola și tricoul cu numărul 10!”

Jucatorii echipei Romania U21 reactioneaza la finalul meciului contra echipei Danemarca U21 din preliminariile pentru EURO U21, disputat pe stadionul Ilie Oana din Ploiesti, marti, 17 noiembrie 2020. Nationala Under 21 s-a calificat la Campionatul European, dupa ce a remizat cu Danemarca, scor 1-1, in ultimul meci al preliminariilor. Turneul final din 2021 se va desfasura in Slovenia si Ungaria. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

Ianis Hagi s-a calificat cu echipa națională a României U21 la EURO 2021, după ce „tricolorii” mici au remizat cu Danemarca U21, scor 1-1, iar atacantul a fost în extaz la finalul partidei de pe „Ilie Oană”.

Ianis Hagi s-a declarat încântat de faptul că a primit banderola de căpitan și tricoul cu numărul 10 la echipa națională de tineret și își dorește ca pe viitor să le poarte în continuare.

Totodată, fotbalistul lui Rangers a dezvăluit că anul 2020 a fost unul foarte bun pentru el și e pregătit să revină sub comanda lui Steven Gerrard pentru a face performanță în Scoția.

Ianis Hagi, în extaz după ce s-a calificat cu România U21 la EURO 2021

„Am avut emoții. E imposibil să nu ai emoții înainte de meci, dar e important cum le gestionezi. Ne-au condus, dar meciul l-am dominat noi. Știam că o să marcăm până la final și că egalul e bun. Suntem fericiți, am făcut istorie. Nu cred că s-a mai întâmplat așa ceva. Sunte fericiți. Am făcut o țară mândră. Ne este greu fără suporteri pentru că fotbalul este un spectacol și ne trebuie să îi avem aproape. Suporterii au fost lângă noi chiar dacă nu au avut parte de rezultatele dorite. Știu că sunt acolo și jucăm pentru ei, așa cum am făcut-o și în Italia.

Sunt fericit. E un moment frumos din cariera mea. Sunt mândru să port banderola și tricoul cu numărul 10. E o presiune în plus pentru că e vorba de echipa națională, dar ambiția e mare și motivația la fel. Sper ca pe viitor să port banderola și numărul 10. A fost un an bun pentru mine din toate punctele de vedere. Am ajuns la o echipă cu ambiții foarte mari, am avut evoluții bune în Europa League și în Scoția. Sunt mândru de ceea ce am reușit în 2020, dar sunt la început de carieră, mai am multe de învățat. Abia aștept să mă întorc la echipa de club.

Ce le promit fanilor? O să dăm totul 100%, la fel ca în campania trecută. O facem pentru ei, pentru familiile noastre și vor fi fericiți dacă o să fie lângă noi. Suntem jucători talentați, avem o echipă bună și am demonstrat asta când au fost meciuri importante”, a spus Ianis Hagi.

Publicat: 17 11. 2020, 22:48
Actualizat: 17 11. 2020, 23:17