Ianis Hagi, încrezător înainte de Norvegia – România: „Suntem pe primul loc și vrem să rămânem acolo!”. Misterios când a fost întrebat despre Gheorghe Hagi | VIDEO
Mijlocașul Ianis Hagi (21 de ani) a susținut o conferință de presă premergătoare meciului cu Norvegia, din Liga Națiunilor, și s-a arătat încrezător în ceea ce privește această întâlnire.
- Meciul dintre Norvegia și România se va disputa duminică, 11 octombrie, de la ora 19:00, pe Stadionul Ullevål, din Oslo. Partida va fi transmisă pe Pro TV, dar și în format LIVE TEXT pe ProSport.ro.
- Miercuri, 14 octombrie, România va întâlni din nou Austria, de această dată pe teren propriu, pe Stadionul „Ilie Oană” din Ploiești, de la ora 21:45.
Ianis Hagi, motivat înainte de Norvegia – România
„Eu am învățat un singur lucru în fotbal: meciul durează 90 de minute. Indiferent cum începi, trebuie să joci 90 de minute. Putem să începem 15 minute foarte bine și apoi 75 de minute să stăm să ne apărăm și să nu mai jucăm nimic. Trebuie să fim constanți, să scoatem un rezultat pozitiv, pentru că am început bine Liga Națiunilor. Suntem pe primul loc și vrem să rămânem acolo.
Norvegia e o echipă tehnică, chiar dacă sunt jucători înalți, masivi, nu cred că are rost să vorbim despre un singur jucători (n.r. fiind întrebat despre Haaland). E o echipa puternică, și noi suntem și noi avem jucători care pot face diferența.
Eu mereu am spus, sunt un jucător care trebuie să facă diferența atunci când intră pe teren. Indiferent unde mă aflu, cred că s-a și văzut, la echipa de club, la echipa de tineret, și aici când am intrat, am intrat să îmi fac meseria de număr 10 și aceeași mentalitate o să o am și mâine, și poimâine, și cât voi juca fotbal”, a spus Ianis Hagi, la conferința de presă.
Ianis, secretos când vine vorba despre discuțiile cu Gheorghe Hagi
Întrebat despre discuția pe care a avut-o cu tatăl său după eșecul cu Islanda și ratarea calificării la Campionatul European, Ianis Hagi a evitat răspunsul.
„Este un dialog personal și privat și, cum fiecare vorbește cu familia sau cei mai în vârstă cu soțiile, cred că conversația între mine și familia mea rămâne între mine și ei”, a spus Ianis Hagi.
„Cred că toți ne-am dorit să câștigăm. Pur și simplu a fost un meci slab făcut de echipa națională. Victoriile și înfrângerile durează doar o zi, nu are rost să ne mai uităm în urmă. Am analizat, iar acum avem două meciuri importante în Liga Națiunilor”, a mai spus Ianis Hagi, la conferința de presă.