Ianis Hagi i-a transmis un mesaj neașteptat selecționerului Edi Iordănescu, înaintea „dublei” cu Israel și Elveția, decisivă pentru calificarea la EURO 2024.
Edi Iordănescu va miza pe Ianis Hagi în ultimele două meciuri din cadrul preliminariilor pentru EURO 2024, cu Israel și Elveția. La finalul acestor 180 de minute, reprezentativa țării noastre ar putea să obțină, oficial, biletele pentru turneul final de anul viitor, care va fi organizat în Germania.
Fotbalistul împrumutat de Glasgow Rangers în Spania, la Alaves, este încrezător că „tricolorii” vor reuși să împlinească visul a milioane de suporteri și îi asigură că el este pregătit să dea totul pentru echipa națională în orice moment din zi și din noapte.
„Este o relație unică, am crescut cu echipa națională a României. Am crescut văzând meciurile Generației de Aur prin tata, prin videourile pe care le avem pe acasă, apoi a fost generația lui Mutu și Cristi Chivu, care a dus echipa națională la EURO 2008.
Este un sentiment unic, dacă echipa națională a României mă cheamă să vin să joc la 3 dimineața, sunt pregătit sută la sută. Sunt în stare să fac orice pentru echipa națională. E greu să exprim în cuvinte, cred că mă exprim cel mai bine pe terenul de fotbal. Acolo îmi exprim iubirea pentru națională și suporteri”, a declarat Ianis Hagi, potrivit FRF TV.
Edi Iordănescu a hotărât care sunt jucătorii pe care se va baza în meciurile cu Israel (18 noiembrie) și Elveția (21 noiembrie), ultimele din cadrul campaniei de calificare la EURO 2024.
PORTARI Horațiu MOLDOVAN (FC Rapid 1923, 7/0), Florin NIȚĂ (Gaziantep | Turcia, 19/0), Ionuț RADU (Bournemouth | Anglia, 4/0);
FUNDAȘI Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 13/1), Vasile MOGOȘ (CFR Cluj, 4/0), Radu DRĂGUȘIN (Genoa | Italia, 11/0), Andrei BURCĂ (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 23/1), Adrian RUS (Pafos | Cipru, 18/1), Bogdan RACOVIȚAN (Rakow | Polonia, 0/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 32/2), Andres DUMITRESCU (Slavia Praga | Cehia, 0/0);
MIJLOCAȘI Marius MARIN (Pisa | Italia, 13/0), Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 3/0), Andrei ARTEAN (Farul Constanța, 0/0), Răzvan MARIN (Empoli | Italia, 50/3), Alexandru CICÂLDĂU (Konyaspor | Turcia, 33/4), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 64/14), Darius OLARU (FCSB, 14/0), Olimpiu MORUȚAN (Ankaragucu | Turcia, 13/1), Marius ȘTEFĂNESCU (Sepsi OSK, 2/0), Ianis HAGI (Deportivo Alaves | Spania, 29/3), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 16/4), Florinel COMAN (FCSB, 10/1);
ATACANȚI Florin TĂNASE (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 17/2), Denis DRĂGUȘ (Gaziantep | Turcia, 6/2), George PUȘCAȘ (Genoa | Italia, 38/10), Denis ALIBEC (Muaiter | Qatar, 35/4), Daniel BÎRLIGEA (CFR Cluj, 1/0 – accidentat).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER