Ianis Hagi, mesaj războinic cu șase luni înainte de EURO 2024: „Grupa a fost câștigată cu talent! Europa ne va cunoaște vara viitoare”
Ianis Hagi, mijlocașul român în vârstă de 25 de ani de la Deportivo Alaves, este în continuare euforic după ce a reușit să obțină cu echipa națională calificarea la Campionatul European din 2024.
Tricolorii nu au obținut această performanță oricum, ci de pe primul loc în grupă și neînvinși.
Ianis Hagi vrea ca România să atace cu încredere EURO 2024
Ianis Hagi mizează pe talentul jucătorilor români și speră ca tricolorii să facă o figură frumoasă la turneul final din Germania, programat în perioada 14 iunie – 14 iulie 2024.
„Eu simt că avem mult talent și cred sincer că încă nu ne-am atins potențialul maxim. Cred că nici Europa nu ne cunoaște, dar simt și sper că o va face vara viitoare. Vom continua la fel, cu muncă și modestie, cu unitatea și coeziunea grupului, și așa vom reuși să trecem de grupe. La vară vom fi pe scena fotbalului european și va trebui să demonstrăm că avem valoare.
S-au spus multe, dar grupa a fost câștigată cu talent. N-ai cum să întorci scorul în Elveția fără talent, n-ai cum să întorci scorul cu Israel fără talent, n-ai cum să bați Elveția acasă fără talent. Dar, în același timp, calificarea asta a fost doar un pas. L-am făcut, însă mai avem multe de arătat. Nu trebuie să renunțăm la valorile care ne-au adus la EURO. Ba chiar trebuie să adăugăm și altele, iar liderii din vestiar, alături de Mister, trebuie să avem grijă și să păstrăm tot ce am făcut bine.
În Ungaria, la finalul meciului cu Israel, uitați-vă la bucuria oamenilor din staff. Am o poză, când plecăm toți în fugă de pe bancă. Am dat zoom pe ea și am văzut acolo e explozie de bucurie. Uitați-vă la reacția staff-ului tehnic, medical, toți cei care sunt alături de echipa națională. Bucuria pe care am reușit să o facem noi, jucătorii și staff-ul, ca grup, este incredibilă, cred că acea poză descrie cel mai bine ce s-a simțit atunci. Ceva incredibil!”, a spus Ianis Hagi, pentru FRF TV.
Ce se întâmplă cu Ianis Hagi până la EURO 2024
Cotat la patru milioane de euro de către Transfermarkt, Ianis Hagi a jucat 13 meciuri pentru Deportivo Alaves în acest sezon al primei ligi din Spania.
Ianis Hagi este împrumutat de către Rangers la Deportivo Alaves până în vara anului viitor, când ar putea reveni în Scoția dacă nu parafeză o altă înțelegere.