Ianis Hagi, ofertă concretă de la Lazio. Anunț de ultimă oră în Gazzetta dello Sport. Italienii au aflat cât vrea să plătească echipa lui Radu Ștefan
Ianis Hagi a primit o ofertă de la Lazio. Ediția tipărită a prestigiosului ziar „Gazzetta dello Sport” anunță că italienii sunt gata să plătească 10 milioane de euro. Internaționalul român se află în acest moment sub contract cu Genk, dar belgienii l-au împrumutat în Scoția, la Glasgow Rangers.
Lazio joacă tare. Îl vrea neapărat pe Ianis Hagi, anunță „Gazzetta dello Sport”. Jurnaliștii italieni au aflat și prețul: 10 milioane de euro. „Varianta concretă e Ianis Hagi, fiul unui artist. Costă 10 milioane, iar Lazio îl urmărește de mult timp. Polivalența îl face și mai atractiv”, au transmis vineri jurnaliștii italieni.
Vestea că Lazio este gata să plătească această sumă a luat prin surprindere pe toată lumea. În contractul de împrumut de la Genk este trecută o clauză mult mai mică prin care Glasgow Rangers îl poate transfera imediat dacă plătește 5 milioane de euro. Clubul scoțian nu stă grozav cu banii, dar jurnaliștii britanici scriu că ar vrea să-l cumpere pe internaționalul român și să-l vândă mai departe. Ar câștiga altfel câteva milioane de euro bune.
Ziariștii italieni au scris că Lazio face această ofertă serioasă pentru că ar vrea să scoată din joc eventualii intermediari.
Ianis Hagi, concurat de un fotbalist de 20 de milioane de euro
„Gazetta dello Sport” scrie că Lazio a pus ochii și pe Dusan Vlahovic, un fotbalist care a încris 6 goluri în acest campionat pentru Fiorentina. Atacantul sârb a fost în prim-plan zilele trecute, după ce a fost primul fotbalist de la formația din Florența depistat cu COVID-19.
Conform site-ului Transfermarkt, Vlahovic este evaluat la 16 milioane de euro, dar Fiorentina vrea mai mult de 20 de milioane. Avantajul lui Hagi este că Lazio caută „regizor”, iar românul este mult mai ieftin.
În România, zvonurile că Ianis ar putea ajunge în tricoul lui Lazio au înfierbântat lumea fotbalului. Florin Răducioiu și Ciprian Marica l-au sfătuit să rămână la Glasgow, în timp ce Gabi Balint și Ilie Dumitrescu au spus că Lazio este o echipă care i se potrivește.
„La ultima pasă este ca tatăl său, iar dacă avea plecarea de pe loc a lui Gică acum era la Real Madrid sau la FC Barcelona. Hagi este un jucător cerebral. El a ajuns la maturitate și are calitatea să dea ultima pasă și să finalizeze”, a declarat Ilie Dumitrescu.