Ianis Hagi, primul antrenament pe „Ibrox Park”. Fanii scoțieni au venit să-l vadă chiar dacă la sosirea în Scoția l-au criticat | VIDEO & FOTO
Ianis Hagi a făcut primul antrenament sub conducerea lui Steven Gerrard, pe „legendarul” stadion „Ibrox Park”. Suporterii echipei au venit să-l aplaude.
Ianis Hagi a apărut zâmbind la antrenamentul lui Glasgow Rangers. Un zâmbet prin care a încercat să-și mascheze emoțiile. „Nu-i treabă ușoară să se întâmple totul într-o zi: să te antrenezi pe Ibrox și să-l cunoști pe Gerrard”, a concluzionat unul dintre susținătorii formației.
Fotbalistul român este împrumutat de la Genk până în vară cu opțiune de cumpărare pentru cinci milioane de euro. În Belgia nu mai prindea echipa și în ultima perioadă nici măcar lotul de 18. Nu a mai jucat în niciun meci oficial de mai bine de o lună, iar Gerrard a încercat să-i ridice moralul la prezentare.
„Este unul dintre jucătorii cei mai talentați Europa. Are un potențial uriaș și sunt foarte bucuros că este aici. Trebuie să fim răbdători. L-am văzut în meciurile naționalei de tineret a României, iar potențialul său este foarte mare”, a declarat antrenorul echipei Glasqow Rangers.
Ianis Hagi, primit frumos de fanii scoțieni la antrenament
Primul antrenament cu Glasgow Rangers i-a adus lui Hagi și prima întâlnire cu fanii scoțieni care l-au aplaudat și i-au scandat numele.
La sosirea lui Hagi în Scoția unii suporteri nu au fost prea prietenoși. I-au reproșat că are valiza verde, ceea ce le-a amintit de culorile rivalei Celtic. I-au transmis că nu ar fi rău să o arunce.
„Sunt foarte bucuros și este o onoare am ajuns la un club mare cu fanii extraordiari. Sper să ajut echipa să dăm ce este mai bun în fiecare meci”, a declarat Ianis Hagi la conferința de presă.
Ibrox Park este unul dintre cele mai vechi stadioane din Marea Britanie. Construcția lui a fost finalizată în anul 1899. A fost una din primele arene în care au fost montate scaune. În anul 1939, acest stadion a găzduit o partidă Glasgow- Celtic la care au fost prezenți 118.567 de oameni.