Ianis Hagi a plecat din Scoția la două zile după ce campionatul a fost oprit din cauza pandemiei de COVID-19. Internaționalul român a transmis un mesaj emoționant printr-un filmuleț care a ajuns pe site-ul echipei scoțiene. Face o reverență în fața medicilor care luptă cu virusul ucigaș și le transmite fanilor să stea în casă.
Ianis Hagi este unul dintre cei mai iubiți jucători de pe Ibrox „Park”. Execuțiile, goluri și driblingurile sale l-au adus rapid în topul preferințelor suporterilor. Mulți dintre ei chiar i-au reproșat lui Steven Gerrard că nu-i dă mai multă atenție fotbalistului împrumutat de la Genk.
Fotbalistul român a transmis un mesaj video din România. Le cere fanilor să stea în casă și face o reverență în fața medicilor care luptă în fiecare zi cu virusul care răpește sute de oameni în fiecare zu.
„Vreau să trimit dragoste și sprijin din partea familiei Rangers oamenilor din lumea întreagă, în special medicilor, asistenților și tuturor celor care lucrează în acest domeniu. Ei sunt cei care au curajul să se ducă în fiecare zi la serviciu și să încerce să salveze vieți.
Știu că suntem într-o situație dificilă acum, așa că singurul lucru important este să rămâi sănătos, să stai în siguranță, să stai acasă, să urmezi regulile și totul va fi în regulă” a spus internaționalul român.
Ianis nu a uitat nici de colegi și abia așteaptă să-i revadă, după ce virusul va fi domolit.
„Pe de altă parte sunt foarte nerăbdător să revin la antrenamente, să mă văd cu văd din nou cu băieții și să ne antrenăm în fiecare zi”, a mai spus Ianis Hagi.
🎥 A message from @IanisHagi10. 💙 #StayHomeSaveLives pic.twitter.com/7N4mN6pUGf — Rangers Football Club (@RangersFC) March 29, 2020
🎥 A message from @IanisHagi10.
💙 #StayHomeSaveLives pic.twitter.com/7N4mN6pUGf
— Rangers Football Club (@RangersFC) March 29, 2020
Jurnaliștii de la „Daily Record” au apreciat foarte tare mesajul lui Ianis, dar au amintit de situația ciudată în care se află fotbalistul. Internaționalul român este împrumutat de la Genk, dar șefii lui Glasgow nu au hotărât dacă îl transferă definitiv.
Steven Gerrard urma să decidă în ultimele partide ale sezonului dacă merită să plătească cinci milioane de lire sterline pentru transferul definitiv. Doar că în acest moment nimeni nu știe când și dacă se va mai relua acest campionat. Iar dacă acest lucru se va întâmpla la începutul lunii iulie atunci sunt șanse mari ca Ianis să fi jucat deja ultimul meci în tricoul lui Rangers.
Jurnaliștii italieni vorbesc mult în aceste zile că Lazio este gata să intre la negocieri și pregătește 6 milioane de euro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER