Ianis Hagi recunoaște în premieră unde ar fi vrut să joace “număr 10”! Declarații emoționante: “Față de fotbalul pe care mi-l povestea tata, lucrul ăsta nu s-a schimbat și așa va rămâne mereu” | EXCLUSIV
Ianis Hagi e titular pentru Deportivo Alaves în La Liga, campionatul unde visa să joace din copilărie și în care mărturisește că se simte perfect. Însă, pentru moment, activează aici sub formă de împrumut de la Glasgow Rangers, clubul scoțian al cărui tricou l-a îmbrăcat începând cu 2020. Fost jucător la Viitorul Constanța, Fiorentina (Italia) și Genk (Belgia) înainte de Rangers, Ianis a acceptat cu franchețe provocarea de recunoaște, în exclusivitate pentru ProSport, unde ar fi vrut să joace, după cum precizează, „număr 10”!
Număr 10 și inima fotbalului
Invitat al rubricii „Dialoguri fără vloguri” din ProSport, Ianis a oferit o amplă confesiune în premieră, cu dezvăluiri din viața lui în fotbal și dincolo de gazon. Dintre toate întrebările primite, s-a recunoscut entuziasmat cel mai mult de un exercițiu de imaginație. În fotbalul căror ani ar vrea să joace, dacă s-ar putea, pentru un sezon? Alegerea e una interesantă și argumentată:
Sfârșitul anilor ‘80, începutul anilor ‘90. Bună tare întrebarea, sincer! Aș juca atunci un sezon pentru că poate 90% dintre echipe foloseau un număr 10 clasic. Mai ales cele de succes. Aceste lucruri s-au mai redus în fotbalul de azi, de-aceea e și poate mai puțin spectacol. Atunci, imprevizibilul din echipele cu calitate mare aducea un plus diferit, devenea cireașa de pe tort, făcea spectatorul să vină la stadion”
Nu întâmplător opțiunea lui Ianis Hagi are o legătură directă cu suporterii iar răspunsul lui se încheie cu o raportare la tribune. Ianis, care a prins fotbalul acestor vremuri în poate cea mai amplă dinamică și transformare a lui din istorie, face o reverență în fața fanilor de la echipa națională, dar și din fotbalul românesc, subliniind totodată rolul lor fundamental dincolo de epoci. Mijlocașul tricolor care a parcurs fotbalul în pandemia Covid și prin efectele ei, inclusiv cu modificările aduse de cele 5 schimbări și arbitrajul VAR, consideră că suporterii sunt cei care leagă fotbalul de azi de fotbalul pe care tatăl său, Gică Hagi, i-l povestea în copilărie:
Pasiunea lor e aceeași, indiferent de generație. Mă fascinează acest lucru! Uită-te și la echipa noastră națională, cel mai bun exemplu. Uită-te și la fotbalul din România, cum au început să se umple iar stadioanele, mai ales când au revenit Rapidul, UTA Arad, Dinamo… Oamenii din tribune și dragostea lor au rămas, indiferent de modificările fotbalului. Tata îmi povestea mereu de stadioane pline în țară, în Spania, în Italia, atmosfera incredibilă din Turcia… Acestea vor rămâne mereu elemente de legătură între generații, compun inima fotbalului!”
Dialoguri fără vloguri
ProSport găzduiește rubrica specială “Dialoguri fără vloguri”, realizată de Gabriel Berceanu, în care descoperi dezvăluiri explozive, confesiuni emoționante și povești în premieră cu personajele fotbalului românesc. “Dialoguri fără vloguri” propune un format alternativ de calitate, în plină ofensivă a contentului video: puterea cuvântului mărturisit, dincolo de presiunea înregistrărilor audio sau a camerelor video. Jurnalism sportiv de colecție, vorbele care contează, cuvintele care rămân. Episodul integral cu confesiunea de colecție a lui Ianis Hagi poate fi descoperit AICI.
- Episodul I al rubricii „Dialoguri fără vloguri”, avându-l invitat pe patronul FCU Craiova, Adrian Mititelu, poate fi descoperit aici.
- Episodul II, cu președintele clubului CFR Cluj, fostul arbitru Cristi Balaj, poate fi descoperit în integralitate aici.