Cosmin Contra (43 de ani) a răspun subiectiv la întrebarea „Cine e mai talentat, Ianis Hagi sau Odegaard?”. „Guriță” a spus, în cadrul conferinței de presă dinaintea meciului România – Norvegia de pe Arena Națională, că noul decar al naționalei mari, Ianis, are mai mult talent ca „wonderkid-ul” noridiclor, Martin Odegaard.
Odegaard a fost cumpărat de Real Madrid la 16 ani, Ianis Hagi a fost achiziționat de Fiorentina la 18 ani. Ambii nu s-au impus la cluburile lor, iar acum joacă în alte părți. Fiorentina l-a vândut înapoi la Viitorul pe fiul lui Gică Hagi, care acum joacă la Genk, în timp ce, în cele din urmă, Real Madrid l-a trimis împrumut la Real Sociedad pe Martin Odegaard.
„Ianis e mai talentat. Doar nu o să spun că Odegaard„, a răspuns inițial selecționerul, pentru ca, mai apoi, după ce un reporter a continuat pe aceeași idee, Contra să spună: „Cred că sunt la fel de talentați. Amândoi au avut o creștere enormă în ultimul an. Ianis a ajuns la o echipă din Champions League, Odegaard a fost cel mai bun jucător din campionatul Spaniei în ultima lună. Amândoi sunt foarte buni”, a spus Cosmin Contra, la conferința de presă.
20 de milioane de euro este cota de piață a lui Odegaard, confom Transfermarkt, în timp ce Hagi junior e cotat la 6 milioane de euro
România – Norvegia se joacă marți, de la ora 21:45, pe Arena Națională, în preliminariile Campionatului European din 2020. În tribune vor fi 30.000 de copii, după ce UEFA ne-a suspendat terenul din cauza incidentelor de la România – Spania.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER