Iertați de arbitru! Penalty clar și eliminare pentru Grigore la 0-1. Faza care putea închide meciul cu Finlanda. Reacția antrenoruli oaspeților

Scoțianul Crag Thomson a greșit în favoarea României în minutul 71 al partidei cu Finlanda, la scorul de 0-1, când a lăsat jocul să continue după un fault făcut de Dragoș Grigore în careu.

Teemu Pukki a scăpat spre poarta lui Tătărușanu și a intrat în careu, fiind ajuns din urmă de Dragoș Grigore, care a încercat să respingă balonul cu o intrare prin alunecare. Pukki a căzut, iar arbitrul a lăsat jocul să continue, însă reluările au arătat că intervenția lui Grigore a fost una neregulamentară.

Fostul dinamovist a faultat în postură de ultim apărător, iar decizia corectă ar fi fost penalty și eliminare.

După meci, antrenorul interimar al oaspeților, Markku Kanerva, a taxat eroarea arbitrilor: „A fost penalty la acea fază și eliminare pentru fundașul român. Am vorbit cu persoane care au văzut faza la televizor și toată lumea mi-a spus că nu există niciun dubiu”

Din fericire pentru tricolori, jocul a continuat, iar în prelungiri Hoban a marcat un gol egalizator care păstrează intacte șansele la calificare.

Publicat: 08 10. 2015, 23:39
Actualizat: 09 10. 2015, 00:46