Ies la lumină tensiunile din vestiarul naționalei. Gabi Mureșan, omul „interzis” de Pițurcă: „Am făcut asta și nu am mai fost convocat”
România a ratat calificarea la Mondialul din Brazilia, iar lucrurile sunt departe de a se „așeza” la națională. Atacul lui Mutu asupra selecționerului, cât și dezvăluirile din culisele naționalei făcute de atacantul lui Ajaccio au creat o presiune suplimentară asupra lui Pițurcă, a cărui plecare este cerută tot mai insistent de către fani.
Un lucru pe care suporterii îl reproșează selecționerului este lipsa de tact și relația proastă cu vedetele. Episoadele Mutu, Tamaș, Săpunaru, interziși, sau Rădoi, Chivu și Radu Ștefan, care au renunțat la națională, sunt mereu aduse în prim-plan de către fani. Un eposid asemănător a trăit și Gabi Mureșan, fostul jucător al CFR-ului și actual jucător al rușilor de la Tom Tomsk.
Mureșan spune că Pițurcă este un om orgolios și că a fost de ajuns să îl calce pe coadă o singură dată pentru a spune adio naționalei.
„Pițurcă este un om orgolios. Eu eram la lotul național și am spus că voi juca o singură repriză cu San Marino, pentru că mă rugase conducerea CFR-ului să fac asta deoarece urma un joc foarte important în campionat. Am făcut asta și n-am mai fost apoi convocat”, a declarat Mureșan pentru Ziua de Cluj.
9 apariții are Gabi Mureșan în tricoul naționalei