ÎI MĂ‚NÂNCĂ‚!
Departe de hărmălaia din Belgrad, Antic are parte de un decor de vis pentru pregătirea meciului contra României. Relaxat, la fel ca și jucătorii, tehnicianul sârb pare să dea de înțeles că performanța se poate face și zâmbind larg.
Plecând din capitala Serbiei, e nevoie de aproape o jumătate de oră ca să ajungi la hotelul President. La destinație, undeva la marginea drumului, te întâmpină o fermă impresionantă, atât prin dimensiuni, cât și prin ambientul pe care îl creează. Acolo, în inima ei, sunt cazați fotbaliștii plavi. Până să ajungi la ei însă trebuie să șerpuiești pe o alee îngustă printre copacii unei păduri, care parcă țin locul bodyguarzilor furioși care te întâmpină la orice acțiune a naționalei României.
Sârbii sosesc unul câte unul, cu mașina personală sau aduși de vreun prieten. Nu fac diferență însă când sunt întâmpinați de jurnaliști. Un întreg pluton de armată, cu tunurile aparatelor foto țăcănind sâcâitor. Că se numesc Vidic, Stankovic, Kuzmanovic sau Dragutinovic, se opresc politicos și răspund oricărei întrebări. Evident, zâmbind în continuare. În hotel sunt primiți de „tatăl“ lor, Antic, care, cu același surâs desenat pe față, îi ia în brațe, îi pupă și îi întreabă de sănătate. În același timp, la Mogoșoaia se strâmbă din nas și, când conferința de presă te obligă, răspunzi încruntat la câteva întrebări. Pentru unii e ușoară viața de fotbalist.
Antrenament de acomodare
La fel de ușor a fost și antrenamentul de aseară, primul de după reunire. Fotbaliștii au alergat puțin, apoi s-au jucat cu mingea. Organizat, dacă se poate spune așa, a fost doar un joc în care balonul era lovit numai cu mâna și cu capul. Cei care au evoluat duminică la echipele lor de club au plecat mai devreme la vestiare, restul zăbovind încă un sfert de oră pe gazon. De azi, începe însă pregătirea serioasă.
"Pentru România e un meci de a fi sau a nu fi. Mutu e principalul pericol, dar mie îmi mai place și de Cociș, un jucător foarte tehnic" – Radomir Antic, selecționer Serbia
"Mutu e unul dintre cei mai mari atacanți ai Europei. Îl mai aveți și pe Nicoliță, un jucător foarte bun și el. Mă bucur că lipsește Goian, pentru că Zigic va avea acum o misiune mai ușoară" – Ivica Dragutinovic, fundaș Serbia
"Mergem la Constanța să câștigăm, să vă eliminăm. Preconizez un 2-1 pentru noi. Nu știu dacă Mutu va marca" – Zdravko Kuzmanovic, mijlocaș Serbia
Â