Mirel Rădoi a vorbit despre relația sa cu selecționerul Răzvan Lucescu și precedentele momente în care a dorit să se retragă de la reprezentativă. De asemenea, fostul jucător al Stelei a explicat și cât de mult înseamnă echipa națională pentru el. Fostul căpitan al Stelei a dezvăluit că plecarea lui Pițurcă de la carma naționalei a cântărit mult în decizia sa de a se retrage.
„Cel mai urât moment pentru mine a fost după meciul din Austria, de la Klagenfurt, când se știa că nea Piți va pleca. Atunci m-am gândit pentru prima dată că ar fi momentul să renunț și eu și să mă retrag în clipa în care el va fi înlocuit. Am rămas, dar după meciul cu Ucraina i-am zis lui Răzvan că ar fi momentul să renunț, dar am continuat din nou”.
„Am avut o relație deosebită alături de Răzvan Lucescu. Nu mă așteptam la așa ceva, mai ales că am fost rivali mult timp în campionat. N-am avut nici o problemă cu el, din contră, îi mulțumesc pentru tot ce m-a învățat”.
„Nu există post pentru mine la echipa națională. Dacă Răzvan m-ar fi rugat să stau în spatele portarului advers, acolo mă duceam”, a declarat Rădoi pentru Dolce Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER