„Îl aștept pe Mutu!”
Mircea Sandu (foto) îl critică din nou pe Răzvan Lucescu. Nu o
face vehement, dar vorbește direct despre ce l-a deranjat în meciul
cu Israel. E vorba despre numărul de schimbări făcute, care, în
opinia președintelui FRF, a fost prea mare.
V-ați cam ferit de subiectul Rapid –
Timișoara…
Deloc! Doar că nu sunt prea multe de spus din partea mea. Liga este
instituția care are în grijă primul eșalon, deci este doar problema
ligii. Sincer să fiu, nici nu m-a preocupat prea mult. Ce pot spune
e doar că eu cred că toate cele trei instituții implicate, adică
Rapid, LPF și AMFB, au procedat corect!
„Și
Răzvan a greșit cu Israelul”
Păi, dacă este vorba despre un litigiu, cineva a greșit
totuși…
Nu pot spune eu asta. Cei doi, Varga și Bălan, sunt probabil pe
lista comună a jucătorilor Rapidului care pot evolua în toate
echipele clubului, așa că viza lor de joc a fost acordată corect,
deci nu a greșit nimeni! Cam atât știu eu. Mai departe… (Ridică
din umeri).
Cu Israel ce a greșit Răzvan Lucescu de a fost
0-2?
Meciul a fost pregătit bine, spun eu. Răzvan a greșit însă că a
făcut prea multe schimbări! Trebuia să fie mai echilibrat din acest
punct de vedere. A dereglat jocul echipei.
Mai concret?
De pildă, Roman a fost printre cei mai buni! Trebuia să joace până
la final. Îl înțeleg însă pe Răzvan, pentru că trebuia și să vadă
cât mai mulți fotbaliști la acest meci. Timpii de antrenamente și
pregătire la echipa națională sunt tot mai scurți…
În general sunteți mulțumit de Răzvan
Lucescu?
Răzvan are o activitate intensă la federație și spun că muncește
bine. Turneul din Austria, de la începutul lunii iunie, e însă
momentul în care trebuie să finalizeze încercările și să se
oprească asupra unui lot de 15 sau 16 jucători ca nucleu pentru
viitoarele preliminarii.
„Mutu
rămâne de luat în seamă”
Atât de important e turneul din Austria?
E foarte important. Vor fi două jocuri în care naționala trebuie să
arate altfel decât cu Israel, va veni probabil și Cristi
Chivu…
Optimist sau pesimist în vederea viitoarelor
preliminarii?
Sunt mai reținut acum decât eram înaintea meciului cu Israel.
Totodată, trebuie să fim cumpătați cu aprecierile. Să nu uităm că
ne-au lipsit Chivu, Raț, Ghioane, Mutu…
Mutu?
Da, Mutu! Dacă lucrurile ies bine în problema asta cu dopajul,
rămâne un jucător de luat în seamă…
„Vreau mai mult respect în fotbal. Și din partea
tribunelor, și între conducători, și între fotbaliști. Dacă nu sunt
bani, respectul e ceva ce putem să ne impunem, pentru că nu
costă”, Mircea Sandu, președinte FRF
„Mutu trebuie să se îndrepte împotriva celor care au
introdus medicamentul cu sibutramină în țară. ProSport i-a făcut un
bine dezvăluind că există o mafie a medicamentelor”,
Mircea Sandu, președinte FRF
„Arbitrajele s-au îmbunătățit în ultima vreme. Comitetul
Executiv FRF arată astfel că a avut dreptate mergând pe mâna
arbitrilor români”, Mircea Sandu, președinte FRF