Foștii internaționali ai României și Italiei, Ilie Balci și Giancarlo Antognoni sunt prezenți la Iași, la Cupa Unirii la minifotbal și vor da lovitura de începere a finalei competiției ajunse la ediția a VI-a. Înaintea meciurilor din semifinale, cei doi foști internaționali și-au exprimat impresiile legate de șansele echipelor naționale ale României și Italiei la EURO 2016.
Ilie Balaci a afirmat că tricolorii trebuie să trateze cu maximă seriozitate selecționala Albaniei.
„Ne bucurăm că tricolorii s-au calificat la EURO, acum să vedem ce vom face acolo. Eu unul sunt sceptic în privința unei calificări din grupe. Franța este de departe favorită în grupă și va dori cu siguranță să câștige competiția. Elveția are jucători foarte puternici în lot, iar Albania are și ea jucători în campionate puternice din Europa. Atenție mare la Albania, nu mai e echipa pe care o știm noi din anii din urmă. A crescut mult”, a declarat Ilie Balaci.
„Minunea blondă” a Băniei crede că selecționerul Anghel Iordănescu va avea o misiune destul de ușoară la selecționarea jucătorilor pentru EURO: „Păi de ce să aibă o misiune grea? E ușor să-i aleagă, pentru că nu prea ai de unde alege. Mutu? Nu știu dacă va putea reveni sau nu la lot, dar haideți să vedem unde va juca Mutu pentru a putea reveni. Deocamdată nu are echipă și nu știu unde va juca”, a adăugat Balaci.
Acesta s-a referit și la disputa pentru titlu în Liga I: „Va fi un play-off interesant, vom avea și patru meciuri Steaua – Dinamo. Nu știu cine are prima șansă la titlu, dar Steaua rămâne Steaua. Este echipa care a dominat ultimii ani întrecerea internă. Chiar dacă a avut un start mai slab de sezon, Steaua are șanse mari la titlu. Nu cred că este vina lui Rădoi pentru evoluția mai slabă a echipei din debutul campionatului. Jucătorii sunt responsabili, dar antrenorul plătește întotdeauna. Despre Craiova prefer să nu vorbesc, echipa asta nu este Universitatea mea„.
Joacă minifotbal săptămânal
Ilie Balaci a mai spus că este unul dintre susținătorii minifotbalului, sport pe care îl practică săptămânal. „Am început să joc fotbal în curtea școlii acum 52 de ani și nu am abandonat niciodată acest sport, pe care îl practic și acum. În fiecare joi joc împreună cu prietenii mei, cu Gino Iorgulescu, Paul Cazan și alții. Acum condițiile pentru minifotbal sunt foarte bune, pe vremea noastră jucam pe bitum în curtea școlii. Mă bucur că revin la Iași, unde am jucat de multe ori ca fotbalist. Apreciez mult acest turneu de minifotbal, jos pălăria pentru ce se întâmplă aici! Este o competiție de un înalt nivel și, sincer, nu mă așteptam la o astfel de organizare la un turneu de minifotbal. Ce am văzut aici, la Iași, întrece așteptările mele”, a punctat Balaci.
Giancarlo Antognoni: „Mutu a rămas în inimile suporterilor Fiorentinei”
Fosta glorie a Fiorentinei și a fotbalului italian, Giancarlo Antognoni, a declarat că Adrian Mutu a rămas în inimile suporterilor grupării din Florența. „Adrian Mutu este foarte iubit la Fiorentina, a rămas în inimile suporterilor prin evoluțiile și golurile sale. A făcut meciuri foarte bune, a dat goluri, iar fanii nu uită asta. Am auzit că vrea să revină în echipa națională a României pentru EURO, dar nu știu dacă va reuși. Fotbalistic se poate, dar vârsta nu este de partea lui pentru o revenire”, este de părere Antognoni.
Acesta crede că Italia poate ajunge cel puțin în semifinale la EURO 2016: „România și Italia sunt calificate la EURO, eu mi-aș dori o confruntare între cele două echipe în fazele superioare. România poate merge în optimi și mai departe, dar Italia poate emite pretenții la o semifinală sau chiar la marea finală”.
Antognoni a vorbit și despre competiția de minifotbal la care a fost invitat de organizatorii Dan Cojocaru (director tehnic al Federației de Minifotbal din România) și Paul Costaș (prim-vicepreședinte FMR): „Mă bucur mult să revin la Iași, pentru că mă simt foarte aici, mi-am făcut mulți prieteni. Apreciez minifotbalul, un sport care s-a dezvoltat foarte mult și beneficiază de cele mai bune condiții. Noi jucam când eram copii pe câmp, acum sunt terenuri de cea mai bună calitate, acoperite. Îl felicit pe Dan Cojocaru pentru organizare și sper ca acest turneu de tradiție de la Iași să aibă loc mulți ani de-acum încolo”. Dani Oțil, calificat în semifinale
La startul ediției a VI-a a Cupei Unirii s-au aliniat 27 de formații, patru dintre acestea fiind din Republica Moldova. La turneu participă și două echipe din Capitală, Tazzmanschaft București, respectiv Neatza și Prietenii București, aceasta din urmă avându-l căpitan pe Dani Oțil. Cele două formații din Capitală s-au calificat în semifinale, alături de echipele ieșene Auto Driver și Imperium EBS.
Turneul a fost organizat de Dan Cojocaru, în colaborare cu Paul Costaș, Primăria Iași fiind partenerul competiției prin asigurarea trofeelor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER