Ilie Dumitrescu (55 de ani) a făcut echipa ideală a României pentru EURO 2024, turneu final care se va desfășura în Germania, în intervalul 14 iunie – 14 iulie.
Surprize uriașe în primul 11 ales de fostul winger al Generației de Aur și care este singura poziție pe care a transmis că are dubii în privința fotbalistului care ar trebui titularizat.
Au mai rămas două luni și jumătate până la startul EURO 2024, iar Edi Iordănescu trebuie să înceapă să creioneze un potențial „prim 11” cu care le va ataca Belgia, Slovacia și Ucraina.
Selecționerul a transmis deja că jocurile amicale cu Irlanda de Nord (1-1) și Columbia (2-3) au reprezentat ultimul test în vederea clarificării lotului pentru Campionatul European, astfel că în următoarele săptămâni este de așteptat ca Edi Iordănescu să se decidă și în privința echipei de start.
Pus în situația de a numi o echipă ideală pe care ar putea să o alinieze România la EURO 2024, având în vedere prestațiile actuale ale jucătorilor, Ilie Dumitrescu nu s-a ferit să aleagă un „prim 11”. Fostul atacant al Generației de Aur a sugerat o așezare tactică de tip 4-3-3, după care a indicat jucătorii pentru fiecare poziție în parte. Singurul dubiu pe care l-a avut analistul TV a fost în privința postului de aripă stânga, unde nu s-a putut decide între Florinel Coman și Valentin Mihăilă.
Echipa ideală a României în viziunea lui Ilie Dumitrescu:
Eu am spus unde sunt certitudini. Man trebuie să joace, Drăguș trebuie să joace, Hagi trebuie joace în poziția asta de inter, nu extremă stângă. Hagi nu este extremă stângă. E alt jucător dacă îl bagi în stânga. De câte ori a intrat mijlocaș stânga, și la ceilalți antrenori, nu dă un randament foarte bun. În dreapta, pe picior schimbat. A intrat în dreapta cu Irlanda de Nord”, a declarat Ilie Dumitrescu, la Digi Sport.
România face parte din Grupa E la Campionatul European, alături de Belgia, Slovacia și Ucraina. Aceasta din urmă a ajuns în grupă după ce le-a învins la duelurile de baraj pe Bosnia Herțegovina (2-1) și Islanda (2-1).
„Tricolorii” vor debuta la EURO pe 17 iunie, de la ora 16:00, pe Allianz Arena din Munchen, contra reprezentativei Ucrainei:
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER