Ilie Dumitrescu, scos după 15 minute din meciul Generației de Aur! Reacția lui Mister: „N-a fost ce trebuie!”
Fostul atacant Ilie Dumitrescu a jucat doar 15 minute în meciul de adio al Generației de Aur, recunoscând că nu a fost ceea ce trebuie.
Ilie Dumitrescu a fost prezent doar 15 minute în ultimul meci al Generației de Aur, în care adversară îi este o selecționată a Restului Lumii.
Ilie Dumitrescu a jucat un sfert de oră în meciul de adio al Generației de Aur
Generația de Aur conduce cu 3-2 în minutul 86 echipa Restului Lumii în meciul de adio al „tricolorilor” care acum 30 de ani au sjuns în sferturile Campionatului Mondial din Statele Unite.
Prezent pe teren din primul minut, Ilie Dumitrescu a jucat doar un sfert de oră. El a recunoscut că nu mai are condiție fizică, deoarece nu a mai jucat fotbal de 10 ani.
„Mi-a fost foarte greu, eu n-am mai atins mingea de zece ani. Sunt bucuros că am intrat, am atins mingea de câteva ori. N-a fost ce trebuie, dar mă bucur că am ieșit sănătos”, a spus el.
La Campionatul Mondial din 1994, Ilie Dumitrescu a marcat două goluri, ambele în meciul din optimile de finală cu Argentina. A deschis scorul în minutul 9, iar în minutul 17 a readus România în avantaj, după ce Batistuta egalase din penalty.
Scorul final a fost 3-2, celelalte goluri fiind marcate de Gică Hagi, respectiv, Malbo. România avea să fie eliminată în sferturi de Suedia, după loviturile de departajare.
Dan Petrescu a remarcat atmosfera fanastică de pe Arena Națională
Alt erou al Generației de Aur, Dan Petrescu, a jucat în meciul împotriva selecționatei Restului Lumii, dar recunoaște că nu mai face față cerințelor.
„Este foarte greu, mai ales când adversarul e mult mai tânăr. Atmosfera este fantastică. Adversarul e mai tânăr, mai valoros, iar peste noi au trecut anii”, a precizat fostul fundaș dreapta, în prezent antrenor la CFR Cluj.
Florin Prunea spune că oamenii continuă să-i oprească pe stradă pe componenții Generației de Aur
Prunea, care a apărat în meciul cu Suedia, din sferturile de finală ale Campionatului Mondial din 1994, spune că unul dintre marile beneficii a ceea ce a făcut naționala este acela că foștii jucători sunt opriți pe stradă de oameni.
„Uneori ne și ceartă. Pe mine mă ceartă dinamoviștii pentru situația în care a ajuns echipa și craiovenii că nu iau titlul. Oamenilor le e dor de fotbal, de performanță. Sper ca acea fază să vină cât mai repede. Uitați la ce se poate ajunge”, a spus el, la Pro TV, post care transmite meciul.