Ilie Dumitrescu știe grupa României de la EURO 2024

Ilie Dumitrescu știe grupa României de la EURO 2024
Vezi galeria foto - 4 poze

Ilie Dumitrescu știe grupa României de la EURO 2024 care ar putea fi catalogată drept una ceva mai accesibilă pentru „tricolorii” pregătiți de Edi Iordănescu.

Fostul component al „Generației de Aur” a subliniat în primul rând că este imposibil ca din prima urnă să nu vină un adversar de talie, întrucât toate echipele de acolo sunt extrem de puternice.

Ilie Dumitrescu știe ce grupă ar putea fi considerată cât de cât accesibilă pentru România la EURO 2024

Asta în contextul bine cunoscut în care România se va afla în urna a doua la tragerea la sorți programată să se desfășoare sâmbătă, de la ora 19:00, la Hamburg. 

Pe de altă parte, Ilie Dumitrescu a spus că și-ar dori ca din urna a treia Slovacia să fie inclusă în grupa naționalei lui Edi Iordănescu, în vreme ce din urna a patra și-ar dori Israel, fosta adversară din preliminarii, sau Finlanda, în cazul în care aceste echipe vor reuși să se califice în cele din urmă la turneul final din Germania în urma meciurilor de baraj din Liga Națiunilor, pe care le vor disputa în luna martie.

Totodată, fostul mijlocaș ofensiv a ținut să atragă atenția asupra faptului că Elveția nu ar fi, în viziunea sa, un adversar de dorit pentru „tricolori”, chiar dacă aceștia au reușit să obțină patru puncte din duelurile din preliminarii cu naționala pregătită încă de Murat Yakin.

Care ar fi „balaurii” din urna a patra

„Ce să mai eviți? Ce echipe să eviți? Să trec eu acolo pe scenă, să aleg… Tot dai de un taur! Vorbim de Germania, sunt niște jucători pe acolo… Un Kimmich, un Goretzka, Gnabry, Sane… Ai niște jucători, nu? Muller, care nu s-a retras.

Dar una din prima urnă oricum vine. Belgia. În orice caz, în prima urnă toți adversarii sunt foarte puternici.

Eu aș vrea Slovacia și Israel, dacă s-ar califica. Finlanda… Să nu ne dea Italia sau Elveția! Elveția nu va fi la fel ca în preliminarii. Una care se va afla mai târziu”, a fost analiza făcută de Ilie Dumitrescu, potrivit digisport.ro.

De ce ar putea fi Germania un adversar dezirabil

În aceeași ordine de idei, fostul atacant Andrei Cristea a apreciat că pentru România ar putea fi benefic dacă s-ar duela cu țara gazdă Germania în grupe și a oferit și un argument solid în acest sens.

Eu simt că vom juca cu Germania în deschidere. Germania – România ar fi senzațional ca expunere.

 

Pentru mine, meciul ăsta ar însemna mult. Dacă joci cu Portugalia, cu Germania, Franța sau Spania… Cred că am avea un avantaj cu Germania, ei neavând meciuri oficiale. Ei au avut doar meciuri de pregătire.

 

Cred că ne-ar ajuta. În urna a doua suntem noi. Mă uitam totuși la Scoția. Ne ajută că avem doi fundași centrali puternici. Pe șmecherie fotbalistică cred că vom pierde. Din urma a patra cred că Italia. E posibil să fie cu presiune Italia”, a spus și Andrei Cristea, conform sursei citate anterior.

Publicat: 02 12. 2023, 17:30