Imagini de colecție cu bunica lui Radu Drăgușin, în tribune, alături de tricolori: doamna de-o vârstă cu selecționerul Mircea Lucescu e fanul numărul 1 al fundașului lui Tottenham!

Foto: Marius Tudor/ http://www.db-sport.ro
Vezi galeria foto - 4 poze

Bunica lui Radu Drăgușin este cel mai mare fan al internaționalului român de la Tottenham.

Naționala României a încheiat de curând un an bun, în care a câștigat grupa de la EURO, unde a ajuns în optimi, pentru ca apoi să se impună și în grupa din Liga Națiunilor, unde a bifat exclusiv victorii, una la masa verde, deja celebrul meci cu Kosovo.

Pe lângă rezultate, România și-a recâștigat publicul, actuala generație i-a reunit pe microbiști prin atitudine și dăruire. Numerose sunt imaginile emoționante surprinse de-a lungul ultimelor luni, în care fanii tricolorilor au umplut stadioanele de culoare și entuziasm.

Bunica lui Radu Drăgușin, doamna Elena, și la EURO, și în Liga Națiunilor 

În iunie, un cadru cu o doamnă simpatică, îmbrăcată în tricoul naționalei și purtând cu mândrie tricolorul, în tribunele stadionului din Koln, la meciul cu Belgia, strângea zeci de mii de aprecieri.

La meciul cu Kosovo, întins pe durata a peste trei ore, bunica lui Radu Drăgușin, căci despre ea este vorba, a petrecut cinci ore pe Arena Națională pentru a fi alături de nepot și de colegii lui, într-un meci pe care nu îl vom uita prea curând.

„În familie i se spune Ma”, au declarat, pentru ProSport, surse apropiate familiei Drăgușin.

Bunica jucătorului de la Tottenham are 79 de ani, aceeași vârstă cu a selecționerului României, Mircea Lucescu.

Familie de sportivi

Mama lui Radu Drăgușin, Svetlana, a jucat baschet de performanță, ulterior fiind cooptată în lotul de comisari ai Federației Române de Baschet.

Fratele jucătorului, Alex (foto 3), care a susținut și el România la turneul final al campionatului european din Germania de la fața locului, a fost la volei.

De aproape un deceniu, Alex formează un cuplu cu Millagros Collar, o voleibalistă din Spania care a evoluat ani buni în România, în prima divizie, la Blaj, Dinamo și CSM Târgoviște.

Publicat: 22 11. 2024, 08:10