Maghiarii s-au ținut de cuvânt! Steagul Ungariei Mari a fost afișat la meciul de pregătire cu Estonia, de la Budapesta, încheiat cu scorul de 1-0 pentru gazde.
Atmosferă de zile mari la meciul cu Estonia! Suporterii Ungariei s-au pregătit special pentru această partidă, iar facțiunea „The Carpathian Brigade” nu a ezitat să afișeze steagul Ungariei Mari.
Cea mai dură facțiune a ungurilor a afișat un mesaj care conținea steagul Ungariei Mari, însă acesta a fost acoperit imediat, după mai puțin de un minut, așa cum se poate vedea și din imaginea de mai jos.
În jurul steagului a apărut și un mesaj: „Csak Egyutt” (doar împreună).
Cum arată naționala Ungariei: Dibusz – Lang, W. Orban, At. Szalai – Bolla, Kalmar, Vecsei, Kerkez – Sallai, Szoboszlai – Adam
Dumitru Dragomir a avut o reacție acidă la auzul acestei vești, însă, asemenea lui Gigi Becali, nu crede că hotărârea forului european va afecta în vreun fel România.
Federația Maghiară de Fotbal a anunțat că le va permite propriilor spectatori să arboreze drapelul „Ungariei mari” la meciuri. UEFA a reacționat după sesizarea primită din partea FRF și a transmis că nu și-a dat acceptul pentru acest steag, care înfățișează granițele vechi ale maghiarilor, deci încorporează și porțiuni din România, Slovacia, Croația, Serbia, Ucraina și Slovenia.
„Să-și pună în c*r cârpele și steagurile! Este o problemă spinoasă, dar nu cred că este un capăt de țară, doar suntem în comunitatea europeană.
Gura poporului o închide doar pământul”, a spus Dumitru Dragomir, pentru ProSport.
Federația Română de Fotbal consideră protejarea integrității fotbalului ca o valoare fundamentală a modelului european al sportului, ce trebuie respectată de fiecare parte implicată. FRF a solicitat forului de la Nyon punctul de vedere oficial cu privire la anunțul Federației Maghiare de Fotbal. Ca urmare a răspunsului primit de la UEFA, facem următoarele precizări: UEFA nu a autorizat și nu va autoriza afișarea simbolurilor menționate de Federația Maghiară de Fotbal la meciurile organizate la nivel European. Considerăm că Federația Maghiară de Fotbal a greșit făcând anunțul respectiv întrucât afișarea acestor simboluri reprezintă o abatere de la prevederile Regulamentului Disciplinar UEFA (mesaje cu conținut provocator și/sau politic), iar FRF va sesiza cu siguranță comisiile disciplinare, dacă va fi cazul. Federația Română de Fotbal amintește că revizionismul nu este acceptat în fotbal și are încredere în comisiile disciplinare UEFA că vor sancționa afișarea acestui simbol cu potențial de incitare la ură și violență la meciurile din competițiile europene
Federația Română de Fotbal consideră protejarea integrității fotbalului ca o valoare fundamentală a modelului european al sportului, ce trebuie respectată de fiecare parte implicată.
FRF a solicitat forului de la Nyon punctul de vedere oficial cu privire la anunțul Federației Maghiare de Fotbal. Ca urmare a răspunsului primit de la UEFA, facem următoarele precizări:
UEFA nu a autorizat și nu va autoriza afișarea simbolurilor menționate de Federația Maghiară de Fotbal la meciurile organizate la nivel European.
Considerăm că Federația Maghiară de Fotbal a greșit făcând anunțul respectiv întrucât afișarea acestor simboluri reprezintă o abatere de la prevederile Regulamentului Disciplinar UEFA (mesaje cu conținut provocator și/sau politic), iar FRF va sesiza cu siguranță comisiile disciplinare, dacă va fi cazul.
Federația Română de Fotbal amintește că revizionismul nu este acceptat în fotbal și are încredere în comisiile disciplinare UEFA că vor sancționa afișarea acestui simbol cu potențial de incitare la ură și violență la meciurile din competițiile europene
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER