Meciul pierdut în fața Franței și jocul rezultatelor a aruncat România pe locul 5 în grupa D a preliminariilor pentru calificarea la Euro 2012. Echipa României va cădea sub locul 50 în clasamentul FIFA, cel mai slab ocupat vreodată! Federația și antrenorul Răzvan Lucescu sunt puternic contestați de frații Becali, cărora li s-au adăugat Gică Popescu și Gică Hagi.
„Dacă nu ne calificăm la Mondiale, să se ia toți de mână cu Răzvan și să plece! Să plece și Sandu, și Lupescu, și Lucescu!”, a spus Gică Popescu.
„Cum să n-avem jucători? Avem tineri campioni, copii care vin din urmă! Au fost performanțe în trecut, performanțe mari! Poate îl apăsa pe Răzvan! Echipa națională, formată din românii labili psihic, a fost pe locul 3 în lume! Acum e 46! Dacă spui mereu că nu ai, trebuie să pleci. De ce stai?”, a fost și declarația lui Hagi.
Mircea Sandu, președintele FRF, crede că frații Becali nu au niciun drept să vorbească despre echipa națională.
„În ce calitate o fac? Stau pe margine și vorbesc. E ușor să latri de pe margine! Să plece ei, nu eu! Eu am ajutat fotbalul, pe când unii l-au distrus până acum și vor să-l mai distrugă o dată!. Hagi nu va spune niciodată altceva decât ceea ce gândește. În cazul lui este vorba despre altceva. S-a supărat pentru faptul că s-a spus că acum nu mai facem performanță. L-a deranjat chestiunea asta”, a fost atacul lui Mircea Sandu în evz.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER