În ce urnă merge România la tragerea la sorți pentru EURO 2024 și ce adversari puternici vom avea, dacă ne calificăm!

  • Publicat:

S-a aflat în ce urnă ar putea merge România la tragerea la sorți pentru EURO 2024, bineînțeles, în cazul în care naționala pregătită de Edi Iordănescu se va califica la turneul final găzduit în vara anului viitor de Germania.

În ce urnă merge România la tragerea la sorți pentru EURO 2024 și ce adversari puternici vom avea, dacă ne calificăm!

În prezent, „tricolorii” se află pe locul 2 în grupa I de calificare, cu 12 puncte obținute în primele 6 etape, cu un punct în plus peste Israel, ocupanta poziției a treia, și la două lungimi în spatele liderului Elveția, în condițiile în care toate echipele din această grupă au disputat până în prezent câte 6 meciuri.

La acest turneu final vor participa 24 de echipe, țara gazdă Germania, primele două clasate din cele 10 grupe de calificare, plus alte trei naționale care vor obține biletele în urma barajelor generate de ediția viitoare de Liga Națiunilor, baraje care se vor disputa în primăvara anului viitor și la care vor participa 12 echipe.

Naționala „Mannschaft-ului” va fi inclusă în urna 1 și va fi alocată automat în grupa A de la EURO 2024. În rest, celelalte 23 de echipe care se vor califica vor fi alocate în cele 4 urne exclusiv în baza rezultatelor obținute în aceste preliminarii, ținându-se cont evident și de cele care se vor califica în urma barajelor din Liga Națiunilor, deci fără să se țină cont de criteriul reprezentat de clasamentul FIFA.

Naționala lui Edi Iordănescu are șanse doar teoretice la un loc în urna 1

În fiecare din cele 4 urne vor fi incluse câte 6 echipe, iar tragerea la sorți a grupelor se va desfășura la Hamburg pe data de 2 decembrie. În prima urnă, Germaniei i se vor alătura cele 5 naționale care au obținut cele mai bune punctaje în grupele lor dintre cele 10 câștigătoare de grupă. Celelalte 5 vor merge în urna a doua. Așadar, în condițiile date, România are în prezent șanse destul de mici să prindă un loc în prima urnă.

În urna 2, pe lângă cele 5 echipe câștigătoare de grupă care nu vor prinde urna 1, va mai fi inclusă cea mai bună echipă, din perspectiva punctajului obținut, dintre cele care au terminat pe locul 2 în grupele lor de calificare. Din cele 9 rămase, primele 6 se vor duce în urna 3, iar celelalte 3 vor fi incluse în urna 4, alături de cele 3 naționale care se vor califica în urma barajelor din Liga Națiunilor.

De menționat că în aceste clasamente care vor determina alocarea în urne nu se vor lua în calcul, în cazul grupelor de calificare ce au fost formate din 6 echipe, meciurile cu formațiile care au fost alocate în aceste preliminarii din ultima urnă, a șasea.

România se află în prezent la granița dintre urna 2 și urna 3 și ar putea ajunge chiar și în urna 4, în anumite condiții

La cum se prezintă acum situația din aceste preliminarii, România, dacă se va califica la EURO 2024, o va face, cel mai probabil, de pe locul 2 în grupa I. Ceea ce înseamnă că, în funcție de punctajul obținut la finalul campaniei, „tricolorii” vor urma să fie alocați fie în urna 2, dacă vor fi pe primul loc în clasamentul echipelor de pe pozițiile secunde, fie în urna 3, dacă se vor încadra între pozițiile 2 și 7 din acest punct de vedere.

Totuși, există și posibilitatea ca România sa facă parte din urna 4 la tragerea la sorți, ceea ce ar însemna că ar urma să aibă parte de o grupă infernală la turneul final, în cazul în care la finalul preliminariilor va face parte dintre cele mai slabe trei echipe care au terminat pe pozițiile secunde.

Cum se prezintă acum situația echipelor aflate pe pozițiile secunde în grupele lor 

Sursă: captură Wikipedia
Sursă: captură Wikipedia

După cum se poate observa, România se află în prezent exact la granița dintre urna 3 și urna 4 și are și un meci în plus disputat față de Cehia, Italia și Slovacia.

Așadar, pentru consolidarea poziției în urna 3 sau pentru a urca în urna 2, este mare nevoie ca „tricolorii” să obțină multe puncte în ultimele 4 meciuri din această grupă I din preliminarii și să beneficieze și de un joc favorabil al rezultatelor din celelalte grupe.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut:
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut: "Presiunea rămâne. Există posibilitatea de a nu rămâne"
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Reacţia unui turist grec, venit la schi în
Reacţia unui turist grec, venit la schi în "satul lui Moş Crăciun" din România. Cât costă un skipass pentru o…
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat Genoa
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat…
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
S-a stins din viață marele actor. Lumea toată l-a iubit: Nu e corect, merita mai mult timp!
S-a stins din viață marele actor. Lumea toată l-a iubit: Nu e corect, merita mai mult timp!
Diana Șoșoacă i-a pregătit o surpriză lui Klaus Iohannis.
Diana Șoșoacă i-a pregătit o surpriză lui Klaus Iohannis. "M-a chemat pentru a-mi oferi postul de prim-ministru al României"
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×