În Feroe a fost crunt
Franța, Italia, Olanda, Lituania, când a fost mai greu?
Cel mai greu a fost în Feroe, vă spun eu. Echipa era într-un moment delicat. Pierdusem acasă cu Lituania și jucam în niște condiții deosebite. Dacă nu băteam acolo, eram decapitați, puteam rămâne la pescuit oceanic. Destui așteptau asta.
Euro rămâne doar o experiență utilă?
Și o amintire plăcută. Am fost egali cu Franța și Italia, în condițiile în care doar Chivu, Mutu, Contra și Petre mai jucaseră la un turneu final. Și când o făcuseră? Cu opt ani în urmă. Opt ani în fotbal pot reprezenta o carieră. România a fost ca o debutantă la Euro 2008.
Ați simțit o presiune mare?
La primul meci, da! A fost o presiune mare. Cu Italia am fost mai dezinvolți, am făcut un meci foarte bun. E cea mai frumoasă amintire a mea din 2008. Te simți fotbalist când joci de la egal la egal cu campioana lumii. Vă asigur că mulți și-ar dori un meci ca acesta.
Înfrîngerea cu Lituania?
E urâtă. Am început campania prost și fără noroc. Ne-au lipsit Mutu, Chivu, Raț și a fost rău. Va atârna mult acest insucces, dar eu cred că și Franța și Serbia vor mai pierde puncte. Nu e nimic jucat. Dacă luăm șase puncte în primăvară, la vară vom avea alte trei asigurate.
Adică?
În iunie jucăm cu Lituania la ei și la ce dorință de răzbunare avem… Nu cred că a digerat cineva înfrângerea de la Cluj.
În afară de Stankevicius, mai știi vreun jucător lituanian?
Recunosc că nu. Toți suntem atenți la vedete, Cristiano Ronaldo, Messi, Pirlo, cutare, cutare, dar vin trei inși care se termină cu „vicius” și te îngroapă. Am trăit asta.
S-a schimbat Pițurcă în ultimul timp?
Cu voi ziariștii, cu noi e același. Nea Piți e un antrenor care vine ca o mănușă naționalei. E cel mai bun acum. Știe și meserie, știe să facă și atmosferă, e și șmecher. Când e glumă, e glumă, când e muncă, e muncă.
„Golul lui Stankevicius a fost cel mai frumos pe care l-am luat anul trecut. Când am văzut cum trece mingea pe lângă mine, am zis: «Mamă, ce mi-a făcut ăsta!»”