Încă ne mai calificăm

Merită România să viseze la Euro? După ce am văzut aseară 80.000 de germani și cancelarul lor, Angela Merkel, făcând dintr-un amical cu Serbia un spectacol demn de finala Campionatului Mondial, a venit atmosfera dezolantă din Ghencea (Templul fotbalului românesc după cum strident declamă voci ultras).

După ce am văzut italienii lui Donadoni cântând ca la Scala, imnul scris de Verdi (mă rog, ei chiar au imn de Scala) am văzut murmurele jenante ale tricolorilor (poate lăutarii acreditați la Săftica să mai salveze ceva la acest capitol). Nu suntem o națiune care să merite să triumfe în cel mai mare show planetar. Așa cum înainte de ’89 ni se tot spunea că suntem o țară în curs de dezvoltare, așa în fotbal suntem o națiune în curs de calificare pentru fotbalul secolului 21. Mutu iese cu capul spart din Ghencea, dar se întoarce pentru încă un stâng magic. Dică este înjurat în Ghencea după 5 ani în care a fost golgheterul permanent, dar se întoarce pentru încă un stâng magic. Până la urmă nu calitățile jucătorilor noștri ne împiedică să devenim o forță majoră în fotbalul secolului 21. Ci fibra noastră care ne face campioni la blocarea DN 1 în exodul către mititeii la iarbă verde. Dinspre Europa asta se vede – un fotbal de mititei.