Încă o dovadă clară că Mirel Rădoi s-a înțeles cu Craiova! Și-a stabilit staff-ul, dar Nicolae Dică nu va merge cu el | EXCLUSIV

Selecționerul Mirel Rădoi așteaptă să se încheie grupa din Liga Națiunilor pentru a reveni la cârma unei echipe de club. Tehnicianul s-ar fi înțeles deja cu CS U Craiova, echipa patronată de Mihai Rotaru.

De altfel, ProSport a aflat că Mirel Rădoi și-a stabilit deja și staff-ul pentru noua aventură de la CS U Craiova. Din staff nu va face parte însă Nicolae Dică, actualul său secund de la echipa națională, cu care a colaborat și în perioada în care ambii erau pe banca celor de la FCSB, în 2015.

Din informațiile noastre, Dică (40 de ani) a discutat cu Rădoi (39 de ani) despre acest subiect, iar secundul i-a transmis principalului că nu vrea să meargă cu el în Bănie.

Florin Prunea: „Toată lumea știe asta! Este 300%”

Florin Prunea, fostul oficial de la Dinamo, e convins că Mirel Rădoi va fi antrenorul oltenilor în viitorul apropiat.

„Eu din ce știu va fi antrenorul Craiovei. Nu doar eu știu, toată lumea fotbalului știe asta. Oamenii cu care am vorbit la Craiova, da, asta mi-au zis.

Va fi antrenorul lor. Am jucat și eu pe acolo, am luat un titlu, o cupă. Da, va fi noul antrenor, și foarte bine face! Nu e 100%, ci 300%. Mirel e corect”, a declarat Florin Prunea la Digi Sport

„Nu vreau să vorbesc despre anumite cluburi, pentru că sunt la echipa națională. Deja se speculează foarte multe lucruri, foarte multe persoane știu deja în locul meu unde o să fiu” – Mirel Rădoi

„Va fi antrenor al acestei echipe, mai devreme sau mai târziu”, a spus Sorin Cârțu, despre Mirel Rădoi, selecționerul echipei naționale a României.

„Sigur că va mai fi şi după meciul cu Irlanda de Nord. Sigur că vor mai primi oferte, aşa cum a primit oferte şi până acum. Din ce am discutat cu el, activitatea lui va fi la naţională. Probabil că are ofertă, nu ştiu (n.r. – de la U Craiova). Eu spun că va fi antrenorul echipei naţionale” – Mihai Stoichiță

Publicat: 16 11. 2020, 13:21
Actualizat: 16 11. 2020, 13:37