Încep să semene!** Giovani și Sandu au cam aceleași „idei”

Mai vehement ca oricând, Mircea Sandu a vorbit ieri, pentru
prima dată, despre plecarea lui Răzvan Lucescu de la națională.
Chiar dacă pe ordinea de zi se aflau subiecte mai importante,
fostul selecționer a fost ținta principală a lui Sandu. Atacurile
președintelui FRF au semănat izbitor cu cele pe care Giovani și
Victor Becali le-au lansat recent asupra lui Lucescu jr. Relațiile
bune în care se află cei trei în ultima perioadă, reflectate și de
oferta făcută de FRF pentru Hagi, sunt demonstrate și de
discursurile lor.

Mircea Sandu:
„Răzvan făcea transferuri pentru Rapid”

„Nașul” a părut surprins de faptul că Lucescu hotărâse cu o lună în
urmă să plece după meciul cu Bosnia și a făcut imediat conexiunea
cu jucătorii transferați în ultima perioadă de Rapid: „Eu n-am
știut! Mi s-a ascuns acest lucru. Păi dacă voia să plece, de ce n-a
plecat?! Venea Olăroiu în locul lui. Din cauza lui Răzvan l-am
pierdut pe Oli! Păi, dacă el știa că va pleca, înseamnă că timp de
o lună n-a făcut altceva decât să transfere jucători pentru Rapid,
asta mă face să cred”.

Victor Becali:
„Răzvan a semnat cu Rapid înainte de Bosnia!”

În urmă cu câteva zile, Victor Becali susținea cam același lucru ca
și Mircea Sandu: „Cred că Răzvan a semnat cu Rapid înaintea
meciului cu Bosnia. Înseamnă că el a lucrat pentru giuleșteni până
acum. Aș putea chiar să-l acuz de blat”. Ideea că Răzvan Lucescu
face jocurile Rapidului uzând de funcția de selecționer a mai fost
adusă în discuție de frații Becali și în trecut.


Mircea Sandu: „Dacă
vine familia Lucescu, români get-beget, și califică echipa, eu
plec!”

Tehnicianul de la Șahtior a fost o altă țintă a fraților Becali și
a șefului FRF: „Dacă avem 80 la sută șanse de calificare, atunci să
vină să ne ducă la Euro și eu mă retrag din fotbal! Fac un anunț
public: „Dragă familie Lucescu, români get-beget, veniți și
calificați echipa și eu plec. Nu mai negociez cu Pițurcă dacă vin
ei!”, a spus „Nașul”.

Giovani Becali:
„80% șanse de calificare? Lucescu e nebun!”

Formulat altfel în urmă cu câteva zile, atacul lui Giovani Becali
la adresa lui Mircea Lucescu conține însă cam aceeași idee, anume
că, atunci când spune că România are șanse mari de calificare,
antrenorul lui Șahtior o ia pe arătură: „Cred că Mircea Lucescu nu
era în deplinătatea facultăților mintale când a spus că avem 80 la
sută șanse!”.


Mircea Sandu:
„Răzvane, naționala nu e echipă de club!”

„Nașul” a fost foarte vehement atunci când a vorbit despre
abilitățile de selecționer ale lui Răzvan Lucescu: „Mutu a greșit
din cauza antrenorului! Aici nu ești la echipă de club să le dai
liber jucătorilor. Ai trei zile la dispoziție și trebuie să îi ții
concentrați. Dacă le dai drumul, mai scapă în bălării și bălării
joci!”.

Giovani Becali: „Răzvan e antrenor
de club”

Cei doi frați Becali au criticat, de asemenea, metodele de
antrenorat ale lui Lucescu jr, susținând, ca și Mircea Sandu, că
acestea sunt potrivite pentru echipele de club și nu pentru echipa
națională: „Răzvan a înțeles, în sfârșit, că e antrenor de club”, a
spus în urmă cu ceva timp Giovani Becali.


„Nu sunt prieten cu Giovani Becali. Dacă vreți subiecte
de cancan, căutați în altă parte, nu la FRF”,
Mircea
Sandu, președinte FRF


Așa
l-a desființat Mircea Sandu pe Răzvan

Turneul
sud-american:
„Răzvan a cerut aceste meciuri, a
fost chiar încântat când s-au stabilit, ca ulterior să facă ce-a
făcut. Nu cred că Mircea Lucescu ar fi procedat așa! Cred că a vrut
să se răzbune”

Nemulțumirile lui
Răzvan Lucescu:
„Nu l-am susținut când a fost
atacat de patronii din Liga I? Păi cine era prieten cu Marian
Iancu? Eu sau Răzvan Lucescu?! L-am criticat în Comitetul Executiv,
e adevărat, dar am făcut-o în baza unei analize elaborate. Ce, n-am
dreptul ăsta?”

Selecția
jucătorilor:
„Unii n-au ce căuta la națională! Nu e
posibil să joci numai cu exteriorul și să alergi doar pe
vârfuri”
Vacanța lui Mutu, Raț și Săpunaru: „Nu înțeleg de ce Răzvan le-a
dat voie să intre în vacanță după meciul cu Bosnia. E un reproș
direct către Lucescu!”

Metodele libertine ale
lui Lucescu:
„Jucătorii ar fi trebuit să rămână în
cantonament, mai ales că urma un drum lung. Așa se face dacă vrei
performanță!”

Publicat: 14 06. 2011, 09:04
Actualizat: 14 06. 2011, 09:22