Înfrângere ireală pentru România la Under 17! „Tricolorii” aveau 2-0 în minutul 85, dar au „reușit” să piardă: un fotbalist al lui Gică Hagi ne-a „îngropat” cu un autogol în prelungiri
Echipa națională Under 17 a României, antrenată de Nicolae Roșca, este într-un stagiu de pregătire în Cehia, la Teplice. Aici, marți, 8 august, „tricolorii” au jucat primul meci amical, din cele două programate, cu selecționata cehă.
Înfrângere ireală pentru România la Under 17! „Tricolorii” aveau 2-0 în minutul 85, dar au „reușit” să piardă: un fotbalist al lui Gică Hagi ne-a „îngropat” cu un autogol în prelungiri
România a condus cu 2-0 prin golurile lui Kevin Țăran (44) și Yanis Pîrvu (75), dar gazdele au întors rezultatul după ce au marcat în minutele 85, 90+4 și 90+6, iar Cehia U17 – România U17 s-a încheiat cu scorul de 3-2.
Cehia s-a impus după faza din minutul 90+6, în urma unui autogol al lui David Dumitra de la Farul.
România U 17 a evoluat în următoarea formulă: 1. Ungureanu – 2. Gașpar, 5. Ioniță, 6. Dumitra, 3. Pădurariu – 4. Laszlo – 7. Popa (21. Crișan, 90+2), 8. Petculescu, 10. Toma-cpt. (18. Burlacu, 66), 11. Stoian (17. Pîrvu, 58) – 9. Țăran (20. Stana, 46). Rezerve: 12. Maxim – 13. Ilaș, 15. Vitan, 16. Manolache, 19. Doicaru, 22. Munteanu
Al doilea meci e programat joi, 10 august, de la 12:00, ora României.
Lotul României U 17:
Portari: Bogdan Ungureanu (FC Rapid 1923), Alex Maxim (FCSB);
Fundași: Florin Gașpar (Universitatea Craiova), Rareș Munteanu (Farul), Ștefan Ioniță (Dinamo), David Dumitra (Farul), Fabian Vitan (Universitatea Cluj), Matei Manolache (FCSB), Ricardo Pădurariu (FCSB), Narcis Ilaș (FC Botoșani);
Mijlocași: Paul Crișan (Universitatea Cluj), Matyas Laszlo (FCSB), Robert Petculescu (Universitatea Craiova), Diego Burlacu (FC Bacău), Yanis Pîrvu (FC Argeș), Alex Stoian (Farul), Cosmin Stana (Universitatea Craiova), David Popa (FCSB), Mihai Toma (FCSB);
Atacanți: Iustin Doicaru (Farul), Kevin Taran (AAS Sarcelles / Franța).
- Naționala tricoloră U17 a zdrobit Austria! Care e obiectivul major anunțat de selecționerul Ion Marin
- Ce se întâmplă la loturile de juniori ale României: copiii, luați la întrebări și înjosiți
foto: frf.ro