Înfrângere usturătoare pentru România U19! Grecia a triumfat la capătul unui „thriller” cu 8 goluri. Cum arată clasamentul și ce șanse avem să prindem Turneul de Elită pentru EURO 2019

Înfrângere usturătoare pentru România U19! Grecia a triumfat la capătul unui
  • Publicat:
  • Actualizat:

După ce au fost egalați la ultima vază de bulgari, tricolorii U19 au cedat categoric în fața Greciei, scor 5-3, la turneul de calificare pentru Turul de Elită în vederea EURO 2019. Elevii lui Daniel Oprescu rămân cu un singur punct după primele două etape, iar în ultima rundă vor înfrunta Gibraltarul, dar au nevoie de un mic miracol pentru a prinde Turul de Elită.

Ioannidis a deschis scorul pentu greci în minutul 20, însă Sefer a egalat după doar un minut. Grecii au revenit în avantaj în minutul 34, când Tsaousis a înscris de la 11 metri. Același Ioannidis a dus scorul la 3-1 în startul reprizei secunde, iar tricolorii nu au reușit să se trezească din pumni. Mpotos a marcat pentru 4-1 cu un sfert de oră înainte de final. Petrilă a marcat pentru 4-2 în mintul 78, dar grecii nu ne-au lăsat să revenim și  au marcat pentru 5-2, prin Emmanouilidis. Sefer a reușit dubla la ultima fază și a marcat un gol care poate conta enorm la final, dacă terminăm la egalitate cu Bulgaria.

S-a terminat 5-3, iar tricolorii U19 sunt la un pas să rateze Turul de Elită pentru calificarea la EURO 2019. După primele două etape, Grecia conduce grupa, cu punctaj maxim. Pe locul secund se află Bulgaria, cu patru puncte. România are un singur punct, dar cel mai probabil va urma o victorie la scor în dauna Gibraltarului. Rămâne de văzut cum se va termina meciul direct dintre Bulgaria și Grecia.

România: Cristea – A. Rus, Leca, Manolache, Șerban (Ispas 52) – M. Șerban, Chiriac (Toma 52) – Baicu (Petrila 52), Sefer, Mihăilă – Stoica (Nițu 67)
Rezerve neutilizate: I. Rus – Jurj, Ehmann, Horșia, Țieranu

Bulgaria: Nikopolidis – Lyratzis (Vitaliotis 87), Diamantis, Michailidis, Tsaousis (Liavas 68) – Meliopoulos, Neofytidis – Emmanouilidis, Mpotos (Koutsoupias 87), Doumtsis (Gaitanidis 60) – Ioannidis.
Rezerve neutilizate: hristogeorgos – Antzoulas, Koutsoupias, Voilis, Tzimas, Marinos

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ponta, mesaj pentru Simion: Tu nu eşti Călin Georgescu. Nu ai educaţia, pregătirea, experiența
Ponta, mesaj pentru Simion: Tu nu eşti Călin Georgescu. Nu ai educaţia, pregătirea, experiența
Cele 6 zodii care își schimbă destinul în aprilie 2025. Abundență FINANCIARĂ pentru acești nativi!
Cele 6 zodii care își schimbă destinul în aprilie 2025. Abundență FINANCIARĂ pentru acești nativi!
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu această boală
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu…
Un reporter croat a inventat un jucător și l-a testat pe Deschamps: „Aveți un plan pentru a-l contracara pe ‘Baleglawic’?”
Un reporter croat a inventat un jucător și l-a testat pe Deschamps: „Aveți un plan pentru a-l contracara pe ‘Baleglawic’?”
Bombă în Superliga! Ovidiu Burcă, OUT de la Oţelul! Gălăţenii au două nume pe lista înlocuitorilor
Bombă în Superliga! Ovidiu Burcă, OUT de la Oţelul! Gălăţenii au două nume pe lista înlocuitorilor
Prima
Prima "victimă" a lui Mircea Lucescu, după 0-1 cu Bosnia: "Nu o să mai joace, altfel cum îţi explici declaraţia?…
Maria Constantin, fără inhibiții la plajă! A arătat mai mult decât era cazul. Costumul de baie minuscul a alunecat pe formele apetisante
Maria Constantin, fără inhibiții la plajă! A arătat mai mult decât era cazul. Costumul de baie minuscul a alunecat pe…
Simona Halep, mesaj misterios pe Instagram după zvonurile privind o nouă relaţie: Fericirea concretă o vom întâlni pe neaşteptate!
Simona Halep, mesaj misterios pe Instagram după zvonurile privind o nouă relaţie: Fericirea concretă o vom întâlni pe neaşteptate!
BANCUL ZILEI. - Care e poziţia preferată a soţiei tale? Bulă: - Cărăbuş!
BANCUL ZILEI. - Care e poziţia preferată a soţiei tale? Bulă: - Cărăbuş!
Subiecte la română, simulare Bacalaureat 2025. Notele se trec în catalog doar dacă vor elevii
Subiecte la română, simulare Bacalaureat 2025. Notele se trec în catalog doar dacă vor elevii
O formă de viață NECUNOSCUTĂ a creat structuri în deșertul Namib...
O formă de viață NECUNOSCUTĂ a creat structuri în deșertul Namib...
Ce a putut păţi unica fiică a lui Ion Ţiriac în cel mai drag loc pentru tatăl său: Fug de rup papucii
Ce a putut păţi unica fiică a lui Ion Ţiriac în cel mai drag loc pentru tatăl său: Fug de…
Filmul tragediei din Ageș. Florina a mers să ia pâine și a murit călcată de duba care aproviziona magazinul din sat
Filmul tragediei din Ageș. Florina a mers să ia pâine și a murit călcată de duba care aproviziona magazinul din…
Gata cu Călin Georgescu. Anunțul care zguduie România din temelii: Am pus punct, n-am mai rezistat
Gata cu Călin Georgescu. Anunțul care zguduie România din temelii: Am pus punct, n-am mai rezistat
Subiecte Română Simulare BAC 2025: La ce oră se publică pe EDU.ro subiectele primite azi de elevi?
Subiecte Română Simulare BAC 2025: La ce oră se publică pe EDU.ro subiectele primite azi de elevi?
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
2025: Poliția Locală are dreptul să ceară permisul de conducere? Parlamentul a modificat legea rutieră | VIDEO
2025: Poliția Locală are dreptul să ceară permisul de conducere? Parlamentul a modificat legea rutieră | VIDEO
Papa Francis a fost externat. Cum arată Suveranul Pontif după o lună de spitalizare | FOTO
Papa Francis a fost externat. Cum arată Suveranul Pontif după o lună de spitalizare | FOTO
×