Instanța s-a declarat necompetentă în cazul suspendării lui Răzvan Burleanu: „Au vrut mai mult să scape de acest dosar. E iulie, e vară, sunt concedii.” Reacția Federației
- Instanța a judecat astăzi contestația privind suspendarea celor lui Răzvan Burleanu, președintele FRF. Aceasta s-a declarat necompetentă și i-a sfătuit pe cei de la AJF Giurgiu să facă recurs. În acest caz, cererea suspendării președintelului federației va ajunge, cel mai probabil, la TAS. Avocatul giurgiuvenilor, Andrei Rațiu, a comentat în termeni duri verdictul de astăzi
- La rândul său, FRF susține că instanța a procedat corect, deoarece litigiile sportive intră în atribuția TAS, una dintre cerințele impuse de FIFA
UPDATE: FRF a postat astăzi răspunsul la decizia luată de Judecătoria Sectorului 2, prin care instanța a respins cererea formulată de AJF Giurgiu de suspendare a hotărârilor luate de Adunarea Generală din 5 martie, în care Răzvan Burleanu a fost ales președinte FRF:
„Federația Română de Fotbal anunță că, prin Sentința civilă nr. 8660/28.07.2014 a Judecătoriei Sectorului 2, instanța a respins ca inadmisibilă solicitarea AJF Giurgiu de suspendare a efectelor hotărârii Adunării Generale a FRF de alegere a domnului Răzvan Burleanu în funcția de președinte.
Federația salută poziția constantă a instanțelor judecătorești de a confirma competența exclusivă a TAS asupra litigiilor ce derivă din acte emise de organele federale – exclusivitatea acestei competențe reprezintă o cerință esențială a afilierii FRF la FIFA.
De altfel, inadmisibilitatea demersurilor AJF Giurgiu este subliniată de prevederile propriului statut al acestei asociații, care impuneau în mod neechivoc necesitatea sesizării în termen legal a TAS în cazul unor nemulțumiri față de hotărârile Adunării Generale a FRF.
Totodată, este important de precizat că Judecătoria Sectorului 2 nu a dispus transferul litigiului pe rolul TAS, ci încheierea sa prin respingerea ca inadmisibilă a cererii AJF Giurgiu. Soluția este supusă apelului.
În acest litigiu, FRF a fost reprezentată de Societatea Civilă de Avocați Țuca Zbârcea & Asociații și de consilierul juridic Adrian Stângaciu”, se arată în comunicatul postat pe site-ul Federației.
Departamentul Juridic al FRF
Astăzi s-a dat pronunțarea pe ordonanța președințială prin care AJF Giurgiu solicitase suspendarea conducerii Federației Române de Fotbal până la soluționarea dosarului de fond privind validarea lui Răzvan Burleanu, președintele federației. Instanța a ridicat din umeri și s-a declarat incompetentă, susținând că această cerere poate fi judecată doar de TAS. Avocatul AJF Giurgiu, Andrei Rațiu, a făcut câteva declarații imediat după decizia instanței: „Este foarte grav ceea ce s-a decis în această speță. E ca și cum instanța ne spune că orice fel de act emis de FRF nu este de competența instanței civile românești, ci de competența TAS, care ar ajunge în acest fel să ne spună cum se aplică legea civilă română. Ne spune că ar fi o treabă privată, care poate fi dezlegată numai de un tribunal arbitral. Aș înțelege să fie așa, într-o speță de exemplu dintre un jucător și un club, dar nu atunci când e vorba despre un caz în care se pune în discuție însăși aplicarea legii românești”.
Andrei Rațiu a continuat: „Cred că instanța a vrut mai mult să scape de acest dosar, fiindcă e iulie, e vară, sunt concedii și n-a vrut să se lege la cap cu o soluție tranșantă în acest dosar. Norocul nostru este că mai avem la dispoziție un apel și un recurs. Sunt 80% sigur că nu va rămâne această soluție, iar dosarul se va întoarce la Judecătoria sectorului 2. Decizia este o rușine. E ridicolă! Judecătoarea aceasta, Adriana Macarie, nu vrea să judece. Cum poate să facă asta un arbitru străin? Este o negare de dreptate. Vom formula un atac Dar se vor pierde 5-6 luni, timp în care Răzvan Burleanu mai stă la FRF. Ne judecăm și sper ca juedcătorii de la Apel nu vor menține sentința asta”.
AJF Giurgiu a contestat alegerile de la FRF de pe 5 martie, sub pretextul că acestea nu au decurs conform statutului, iar noua conducere de la Casa Fotbalului nu ar trebui validată. Litigiul se va muta la Lausanne după recursul de la Curtea de Apel, acolo unde multe cazuri ale fotbalului românesc au fost decise.