Inter i-a interzis lui Ionuț Radu să vină la națională! Cine e convocat în locul său pentru meciurile României din preliminariile CM 2022
Inter i-a interzis lui Ionuț Radu să vină la echipa națională a României pentru preliminariile CM 2022. Staff-ul tehnic al „tricolorilor” a decis ca în locul portarului echipei milaneze să fie convocat Florin Iacob, goalkeeperul celor de la UTA Arad.
De ce Inter Milano nu-l lasă pe Ionuț Radu la lechipa națională pentru meciurile cu Macedonia de Nord, Germania și Armenia: „Internazionale Milano anunţă că Stefan de Vrij şi Matias Vecino au COVID-19, în urma testelor efectuate ieri. Cei doi jucători sunt deja în carantină. Deciziile Autoritîţii Medicale din Milano: Suspendă imediat orice activitate a echipei pentru patru zile, inclusiv duminică, 21 martie. Meciul Inter – Sassuolo, programat pe 20 martie, nu se va mai juca. Interzice tuturor jucătorilor de la Inter să răspundă convocărilor la echipele naţionale. Testele vor fi repetate luni, 22 martie, înainte de reluarea activităţii echipei” se arată în comunicatul celor de la Inter.
Ionuț Radu era inclus de selecționerul Mirel Rădoi pe lista celor 24 de „tricolori”, dar în acest caz va veni Florin Iacob, care era rezervă pe lista convocărilor. Astfel, Valentin Cojocaru (Viitorul) îi ia locul lui Iacob, de azi, ca rezervă.
Lotul României pentru meciurile cu Macedonia de Nord, Germania și Armenia din preliminariile CM 2022
PORTARI: Florin Niță (Sparta Praga/Cehia, 2/0), Ionuț Radu (Inter Milan/Italia, 0/0), David Lazar (Astra, 1/0); Florin Iacob (UTA, 0/0)
FUNDAȘI: Vasile Mogoș (Chievo Verona/Italia, 3/0), Ionuț Nedelcearu (AEK Atena/Grecia, 13/2), Alin Toșca (Gaziantep F.K./Turcia, 23/0), Vlad Chiricheș (Sassuolo/Italia, 59/0), Andrei Burcă (CFR Cluj 4/0), Mario Camora (CFR Cluj 2/0), Ovidiu Popescu (FCSB, 0/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova 17/0);
MIJLOCAȘI: Răzvan Marin (Cagliari/Italia, 25/2), Alexandru Crețu (NK Maribor/Slovenia, 4/0), Nicolae Stanciu (Slavia Praga/Cehia, 42/10), Ianis Hagi (Glasgow Rangers/Scoția, 14/0), Alexandru Maxim (Gaziantep F.K./Turcia, 44/6), Erik Bicfalvi (FC Ural/Rusia, 6/1), Valentin Mihăilă (Parma/Italia, 0/0), Dennis Man (Parma/Italia, 6/1), Florin Tănase (FCSB, 5/0), Florinel Coman (FCSB, 4/0), Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova, 10/0);
ATACANȚI: Claudiu Keșeru (Ludogoreț/Bulgaria, 40/13), George Pușcaș (Reading/Anglia, 20/8).
- sursa: frf.ro
Programul României în luna martie în preliminariile Cupei Mondiale 2022
25 martie: România – Macedonia de Nord, ora 21:45 (Arena Națională)
28 martie: România – Germania, ora 21:45 (Arena Națională)
31 martie: Armenia – România, ora 19:00
România se mai află în grupă cu Islanda și Liechtenstein. La Mondial se califică direct primul loc din grupă, locurile secunde urmând să joace baraje.