Interes foarte mare pentru partida României cu Bosnia, ultima pe care tricolorii o joacă în această ediție de Liga Națiunilor!
„100% se va juca cu casa închisă”, dau asigurări cei de la FRF, în condițiile în care bilete mai sunt disponibile doar la Peluza Nord a stadionului din Giulești.
Fostul portar al lui AS Roma îl cunoaște foarte bine pe Edin Dzeko, fotbalistul bosniac care s-a aflat sub contract cu AS Roma în perioada august 2015 – august 2021 și îi știe toate secretele: „Edin are momente în joc când dispare total, apoi apare. E atipic, ceva senzațional! Zici că echipa joacă în 10. Și când nu te aștepți, el e acolo. La Roma, când făceau antrenamente să probeze situațiile de atac. Ca să îl împung puțin, îi ziceam: dacă îmi dai gol, ești cel mai bun, dacă nu reușești, ești cel mai slab. Mai rata și eu îi spuneam: sunt al treilea portar la AS Roma, dacă nu reușești să îmi dai mie gol… E dificil să-l ții. Noi la Roma aveam situații „codificate”. El făcea mișcări în teren în funcție de poziția în care era mingea”, a spus Bogdan Lobonț, la ProSport Special.
Deși România a dezamăgit în Liga Națiunilor, suporterii au rămas aproape de echipa națională, dovadă interesul mare pentru partida cu Bosnia, liderul grupei noastre.
ProSport a aflat că meciul de pe stadionul Rapidului se va disputa „100% cu casa închisă”, în condițiile în care cele două tribune ale arenei din Giulești sunt deja sold-out.
În acest moment, se mai găsesc bilete doar la Peluza Nord, acolo unde foarte probabil vor sta și ultrașii veniți din provincie pentru meciul cu Bosnia.
La partida dintre România și Bosnia sunt așteptați în jur de 13.000 de spectatori.
Alegerea FRF pare să fie una foarte bună, din moment ce stadionul Rapidului a fost plin sau aproape plin la toate meciurile giuleștenilor sau la cele jucate de echipa națională a României.
Recent, stadionul s-a umplut și la meciul cu Mioveni, câștigat la limită de echipa lui Adrian Mutu, scor 2-1.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER