„INTERESE** MESCHINE”

Redactor:
Dan Filoti
  • Publicat:
  • Actualizat:

Egalul din Franța a împărțit România fotbalistică. Există voci, nu puține și suficient de puternice, care nu ezită chiar să critice vehement naționala lui Răzvan Lucescu.

Adrian Mititelu și Gigi Becali au lansat o serie de atacuri la adresa felului în care România a abordat meciul sâmbătă seara. Lor li s-a adăugat și patronul Timișoarei, care, chiar dacă l-a menajat pe selecționer, a contestat titularizarea unora dintre tricolori. Răzvan Lucescu s-a arătat dezamăgit de corul contestatarilor. A încercat să îi ignore, dar numeroasele telefoane primite prin care era informat de reacțiile oamenilor de fotbal l-au afectat.

-Obiectivul declarat era victoria. S-a terminat egal. Dezamăgit că nu ați învins?
-Am fost întotdeauna conștient de faptul că e greu în Franța. Deliberat am ridicat ștacheta cu toate aceste declarații. Așa am simțit că trebuie să fac pentru a le da încredere jucătorilor. Dacă ne duceam la tăiere, luam patru, sunt sigur. Nu pot fi decât mulțumit pentru că am ieșit cu fruntea sus după acest meci.

-Am început totuși cam timorați jocul…
-Jucătorii români au fost impresionați la început că adversarii lor joacă la echipe mari. Au fost și câteva decizii ale arbitrului care le-a permis francezilor să joace mai dur și să vină peste noi. Pe urmă am echilibrat balanța și am jucat de la egal la egal.

-Ai pregătit jocul pentru egal sau pentru victorie?
-Am vrut să câștigăm, drept dovadă că pe final am jucat și cu trei atacanți. Nu ne-am baricadat în fața unui adversar care într-o zi bună poate bate pe oricine.

„Este foarte important să învingem Austria“

-Cu ce rămânem după egalul cu Franța?
-Cu o mare încredere. Jocurile acestea întăresc enorm psihicul unui fotbalist. De aceea e extrem de important să avem continuitate și să învingem Austria. Asta e cel mai important acum. Dacă batem miercuri, avem toate argumentele în partide cu echipe din categoria a doua, așa cum suntem și noi.

-Ai jucat trei meciuri în deplasare. Este prima întâlnire cu publicul din România. Ce aștepți de la întâlnirea cu fanii?
-Aștept un public călduros, nu știu cât de numeros, dar să fie cald, pentru că România vine după două victorii și un egal cu Franța. Naționala a dovedit că merită ca publicul să fie lângă ea.

-În ultimele zile, au apărut contestatarii…
-Nu vreau să vorbesc despre asta. Interesele echipei naționale sunt prea mari și nu doresc să discut de interesele meschine ale unor conducători de club care nu știu ce înseamnă un asemenea meci. Echipa națională rămâne un

Dan Filoti / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
Radu Drăgușin a intrat în istoria Premier League! Borna atinsă
Radu Drăgușin a intrat în istoria Premier League! Borna atinsă
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Vă spun, nu pot să mă abţin". Titularul de la Rapid are ofertă de 3 milioane de euro din străinătate:…
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
Centralele pe gaz devin interzise! Cele mai vechi de 30 de ani vor trebui înlocuite
Centralele pe gaz devin interzise! Cele mai vechi de 30 de ani vor trebui înlocuite
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×