Interviu Chivu: „Atât putem”

Cristi Chivu a jucat aproape perfect la Paris. A coordonat bine
apărarea, alături de Gabi Tamaș, și numai la faza primului gol al
Franței a avut o ezitare, însă doar pentru că știa că adversarul se
afla în spatele lui. Dezamăgit de rezultat, Chivu a acceptat să
discute despre prima înfrângere a tricolorilor din actuala campanie
de calificare.

Cristi, nu ne-am propus prea puține de la acest
meci?

Am pierdut pe final un meci în care am încercat să facem cât mai
multe. Ofensiv, nu am reușit prea multe. Defensiv, am jucat bine.
Eu cred că am jucat ca o echipă care se agață de orice pentru a
câștiga.

Cât cântărește această înfrângere în economia
grupei?

Destul. Pe hârtie mai sunt șanse la locul 2, pentru care ne batem
cu Bosnia și cu Belarus. Acesta era, de fapt, obiectivul nostru, în
condițiile în care Franța era principala favorită a grupei.

Au existat reproșuri privind modul în care a fost
alcătuită echipa?

Răzvan a pregătit meciul așa cum trebuia. Alegerile au fost făcute
în funcție de cum s-a prezentat fiecare jucător în săptămâna
premergătoare partidei. Acum, ca și antrenor, depinzi însă de
rezultat. Când pierzi, ești criticat, când câștigi, ești
lăudat.

„Ierarhia
nu va rămâne așa”

A fost vreun compartiment care să nu-și fi făcut
treaba?

Am spus-o și o mai spun, nu ne putem compara cu Franța. Altfel, o
echipă trebuie să se apere în 11 și trebuie să atace tot în 11. Din
păcate, suntem dominați la multe capitole, fizic, mental. Atât
putem în momentul de față.

Nu e dureros că Albania are cinci puncte și este
deasupra noastră în clasament?

Până la finalul acestei campanii mai sunt multe meciuri și nu va
rămâne așa ierarhia.

Primul gol al Franței a fost înscris din
ofsaid.

În timpul unui joc, arbitrul poate greși împotriva ta sau în
favoarea ta. Așa a fost să fie acum.

Dar în acest an au fost mai multe situații în care am
fost dezavantajați.

Haideți să ne înțelegem. Ori suntem criticați pentru jocul nostru,
ori dăm vina pe arbitri! Noi suntem naționala României, atât putem
în momentul de față.

La Paris au fost mulți spectatori
români…

Da, iar atmosfera a fost fantastică, de multe ori au dominat fondul
sonor.

Au fost mai mulți români decât au început să vină în
țară…

Să nu vorbim și de lucrul acesta. La revedere!

Ofensiv, nu am reușit prea multe. Defensiv, am jucat
bine

Cristi Chivu, căpitan România

În timpul unui joc, arbitrul poate greși împotriva ta sau în
favoarea ta. Așa a fost să fie acum

Cristi Chivu, căpitan România

Les Bleus la putere! Împotriva unei naționale a
României repliate în propria jumătate de teren, francezii s-au
lovit de aceeași problemă pe care au avut-o în fața Belarusului, în
urmă cu o lună. Cum să elibereze spațiile și să creeze breșe fără
să se pună în pericol?
L’Equipe

Les Bleus se impun în durere în fața României
www.football.fr

Blestemul Stade de France a luat sfârșit!
Le Temps

Apărarea României a fost bine organizată, cu liderul
său cu cască, Cristian Chivu, și cu un portar în mare formă,
Pantilimon
www.20minutes.fr


Le Bleus au obținut o victorie prețioasă în fața României
Le Parisien

Crește Franța lui Blanc! A bătut-o cu 2-0 pe
România
La Gazzetta dello Sport

„Nu-și merită
banii”

După înfrângerea din meciul cu Franța, Chivu a mai primit o
lovitură: a fost inclus de Gazzetta dello Sport în topul
jucătorilor din Serie A care „nu-și merită banii”.

Inter Milano, campioana Italiei și echipa la care evoluează
Cristi Chivu, și-a pierdut din strălucirea din sezoanele trecute
și, după șase etape, ocupă doar locul 2 în Serie A, la două puncte
în spatele lui Lazio. Jurnaliștii italieni de la Gazzetta dello
Sport au găsit și țapii ispășitori: jucători care câștigă prea
mulți bani în raport cu randamentul din teren. Aceștia sunt Maicon,
Chivu (3,5 milioane de euro pe sezon) și Milito. Calculul a fost
făcut în funcție de nota primită după fiecare meci, minutele jucate
și rezultatele echipei. Iar românul și-a găsit loc lejer pe linia
de fund a „deziluziilor”, făcând pereche în centru cu
internaționalul italian
Bonucci.

Publicat: 11 10. 2010, 09:39
Actualizat: 11 10. 2010, 09:49