Interviu Chivu:** „Putem bate Franța!”
Cristi Chivu se afla ieri la Milano și a acceptat să vorbescă
pentru ProSport despre grupa României și echipa națională.
Cristi, cum ți se pare grupa noastră?
Mi se pare o grupă echilibrată. Sper să nu mai avem parte de
surprize, cum s-a întâmplat în campania trecută. Franța e Franța și
pleacă, firește, cu prima șansă.
Restul adversarilor?
La ei trebuie să ne gândim. Nici nu trebuie să ne facem iluzii în
privința Franței. Trebuie să ne concentrăm să nu mai pierdem puncte
cu echipele mai slab cotate decât noi.
Când spui că Franța e favorită înseamnă că primul loc ne e
imposibil, Cristi?
Nu, putem să-i batem, dar trebuie să fim realiști, Franța este
peste noi. Așa am greșit în campania precedentă. Când te ridici cu
gândul prea mult, până la nori, te doare rău când cazi. Trebuie să
fim cu picioarele pe pământ.
„Adi mutu
a greșit, dar îl susțin”
Cum ai prefera ordinea meciurilor?
N-aș vrea să începem cu Franța, atât. Și trebuie să câștigăm
primele partide neapărat, ca să nu mai ajungem din nou să jucăm
apoi sub presiune.
Cum te simți după operația la cap?
Încă nu știu când revin la antrenamente, o să fac zilele astea din
nou niște controale și o să aflu.
Poza din Gazzetta dello Sport e șocantă…
Da, au venit special pentru mine la București, le promisesem că
vorbesc cu ei la o lună după operație.
Cu Adi Mutu ai vorbit în ultima vreme?
Da,
l-am sunat, nu se simte prea bine, este și normal. A făcut o
greșeală, dar mi-e prieten și îl susțin. Sper să se termine cu bine
toată povestea, să scape cu o suspendare cât mai mică, sau chiar
deloc…
„Sper ca în februarie să mă antrenez, fără să dau în
minge cu capul. Am interzis. Luna viitoare încerc să lovesc și cu
capul, să-mi înving frica, iar la finele lunii martie să reintru.
Să vedem însă și calculele medicilor”
Cristi Chivu, fundaș Inter
Declarații din
Gazzetta dello sport
Când ești operat la cap, te gândești chiar și că nu te
vei mai trezi. Am încercat să rămân calm și să-mi liniștesc soția,
pe care am mințit-o cu bună știință
Medicii de la Verona au fost fantastici. Le-am promis c-o să-i iau
la un meci al Interului. La spital, eu eram unicul pacient treaz,
toți ceilalți erau în comă sau în comă indusă
După ciocnire am înțeles imediat ce am pățit, pentru că am simțit o
gaură în cap. A fost vina mea, trebuia să mă opresc când am
realizat că nu mai ajung la minge