Naționala Under 17 a României a pierdut al doilea joc din cadrul Turului Elite pentru calificarea la Campionatul European din Malta, ce va avea loc în luna mai a acestui an, scor 0-1 cu Bosnia Hețegovina. În primul meci, România a remizat cu Blegia, scor 0-0, iar ultima partidă a tricolorilor va fi sâmbătă, 29 martie, cu Scoția. Doar prima clasată se califică la Euro. La câteva ore după eșecul cu Bosnia, antrenorul Constantin Gâlcă (42 de ani) a vorbit în exclusivitate cu ProSport despre primele meciuri din Scoția și despre șansele pe care le mai are România de a ajunge în Malta.
Ce concluzie puteți trage după primele două jocuri din Scoția? Au fost meciuri echilibrate, în care puteam să ne impunem, dar puteam foarte bine să și pierdem. Ceea ce s-a și întâmplat din păcate cu Bosnia. Nu vreau să caut scuze, dar terenurile nu s-au prezentat în cele mai bune condiții.
Mai avem șanse de calificare? E foarte greu. Mai avem șanse de calificare, dar depindem foarte mult și de ceea ce fac celelalte echipe. Eu spun că nu e imposibil.
Ce puteți să ne spuneți despre evoluțiile lui Patrick Petre? S-a descurcat foarte bine până acum. Este unul dintre cei mai activi jucători din echipă și nu am decât cuvinte de laudă pentru el.
Dar despre Robert Vâlceanu? Robert a fost suspendat cu Bosnia, dar în primul joc, cu Belgia nu arătat tot ce poate. El are un nivel de joc foarte ridicat. Sper să arate cu Scoția tot ce știe și să ne ajute să obținem prima victorie la acest turneu. E un jucător promițător.
Au fost afectați jucătorii de faptul că FRF nu le-a plătit diurnele și că dumneavoastră și cu Prodan ați rezolvat situația la sosirea în Scoția? Diurnele le-au fost plătite și asta e cel mai important. Nu mai contează acum modul în care au ajuns banii la jucători. Vreau să precizez că elevii mei au fost foarte concentrați la cele două partide.
„Vreau ca Steaua să bată pe Dinamo cu 2-0″
Ați primit telefoane de susținere din țară, de la oficialii FRF? Da. M-a sunat atât președintele Răzvan Burleanu, cât și alți oficiali din Federație.
Rămâneți la lotul național dacă se ratează calificarea la Euro? Nu m-am gândit încă la acest lucru. Important este ca băieții să arate tot ce pot împotriva Scoției și să ne jucăm până la capăt șansele de calificare. Dacă se dorește de la Federație, eu plec. Știu foarte bine cum e viața antrenorilor.
Puteți să ne dați un pronostic pentru Steaua – Dinamo, din semifinalele Cupei? Sper să câștige Steaua și să se califice în finala Cupei. Un 2-0 în primul joc ar fi excelent.
Vă vedeți într-o zi antrenor în Ghencea? Nu cred că e cazul să vorbim acum despre acest lucru. Poate într-o zi îmi va veni și mie rândul.
68 de meciuri a strâns Costel Gâlcă pentru naționala României, ca jucător
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER