INTERVIU cu Răzvan Oaidă înainte de Danemarca – România. „Și Anglia era favorită pe hârtie!” Mijlocașul susține că se aseamănă cu Ibrahimovici, răspunde la întrebarea Steaua sau FCSB și dezvăluie numele celor trei seriale care-l țin lipit de laptop. Plus unde-i plac tatuajele

INTERVIU cu Răzvan Oaidă înainte de Danemarca - România.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Danemarca U21 – România U21, 10 septembrie, 19:30 (ora României), e primul meci din preliminariile EURO 2021 al „tricolorilor”, partida urmând a avea loc la Aalborg. Răzvan Oaidă (21 de ani), mijlocaș legitimat la FCSB, ce a crescut în Anglia, la Wolverhampton, sau în Italia, la Brescia, s-a destăinuit pentru ProSport.

ProSport: Aveți o grupă cu Danemarca, Ucraina, Finlanda, Irlanda de Nord și Malta. E accesibilă, e dificilă?
Răzvan Oaidă: Nu putem avea o grupă ușoară, e dificilă, întlnim advesari puternici, masivi, dar vom adopta jocul nostru și binențeles vrem să câștigăm.

Crezi că partida cu Danemarca, prima, e cea importantă și din punct de vedere mental? E considerată o echipă foarte puternică.
E bine să începi cu dreptul, ai apoi moral și te ajută pe parcursul campaniei de calificare. Sperăm să luăm toate cele trei puncte cu Danemarca.

Contează ceea ce e pe hârtie, ei fiind mai bine cotați?
 Nu contează…Cum a fost și la EURO 2019, Anglia era poate cea mai bună din punct de vedere al cotelor, pe hârtie, dar băieții au arătat că nu e așa, s-au bătut de la egal cu ei și au câștigat.

Lipsa unor jucători exponențiali pentru EURO 2019, ca Ianis Hagi, Pușcaș, Ionuș Radu, va conta foarte mult acum?
Cu siguranță au fost foarte importanți, dar ne bucurăm pentru ei, era normal să ajungă la naționala mare pentru că au jucat foarte bine aici. Ă‚sta este mersul, după ce demonstrezi la tineret!

Cine va ține acum în vestiar discursurile în locul lui Ionuț Radu?
Radu era un foarte bun motivator, vom încerca să-l identificăm pe cel care-l va înlocui, în teren, în vestiar…

Joci pe același post cu Mirel Rădoi, selecționerul României U21. Cum e, simți vreo presiune?
Nu, pentru mine e chiar un avantaj pentru că fiind aici cu dânsul, pot vorbi cu el, îmi poate da mai multe sfaturi și văd totul ca un avantaj, nu ca o presiune. Am avut și discuții individuale cu Mister, nu doar cu mine vorbește, încearcă să discute cu toți și să ne ajute cât mai mult.

„I-am citit cartea lui Ibrahimovici”

Ai fost în campionate puternice, Anglia, Italia. Cât de mult te-a ajutat experiența de acolo pentru ce te așteaptă acum?
M-a maturizat foarte mult plecarea din țară. Am învățat lucruri pe care nu aș fi reușit, probabil, la o vârstă atât de fragedă în România. A fost un pas înainte pentru că am început apoi să joc la seniori.

Primele zile acolo, în străinătate, cum au fost?
Nu a fost ușor, dar m-am adaptat destul de repede. Am plecat cu ideea că știu ce am de făcut, știu ce-mi doresc și e clar că fără sacrificii nu poți să reușești.

Care ar fi calitatea ta numărul unu și care ar fi capitolul pe care ar trebui să-l îmbunătățești în joc?
Nu prea îmi place să vorbesc despre calitățiile mele…Încerc să „cresc” în fiecare zi, să arăt pe teren ce pot…
Ce așteptări ai de al acest turneu, mai ales că la EURO 2019, România a jucat în semifinale. Putem repeta performanța? O putem depăși?
Luăm fiecare în parte, e prematur să vorbim acum!

Știu că-l ai ca idol pe Zlatan Ibrahimovic. De ce?
Efectiv îmi place modul lui de a se exprima, e un tip foarte direct și consider că avem unele asemănări, nu neapărat din punct de vedere tehnic, tactic…I-am citit și cartea, am văzut și filmul și sunt unele asemănări.

„Îmi plac tatuajele, dar nu pe pielea mea”

Te întreb direct, unde joci de fapt, Steaua sau FCSB?
Pentru mine FCSB e Steaua, eu asta cred.

Pe final, cum a fost la Brescia? Cum e să fii la o echipă unde, îți zic câteva doar nume dintre românii care au fost acolo, Mircea Lucescu, Gică Hagi sau Răducioiu?
Nu a fost o presiune, a fost un lucru care m-a ajutat pentru că românii erau foarte bine văzuți acolo, jucând și având performanțe. Am fost foarte bine văzut și cumva privilegiat, asta și datorită originii mele.

Pe final,  pentru fani, cum e Răzvan Oaidă în timpul liber. Ce face?
Sunt un tip destul de plictisitor, nu prea am ocupații…îmi plac mult serialele, Game of Thrones, La casa de papel, Prison Break. Ascult orice muzică. Ca hobby, am doi cățeluși și-mi place să-mi petrec foarte mult timpul cu ei, am doi bichoni. Tatuaje? Nu am, îmi plac, dar nu pe pielea mea.

Lot România U21 pentru meciul cu Danemarca U21

Portari: Marian Aioani (Chindia Târgoviște), Ionuț Rus (Oltul Turris Turnu Măgurele); Cosmin Dur-Bozoancă (Universitatea Cluj)
Fundași: Andrei Rațiu (Villarreal/Spania), Andrei Chindriș (FC Botoșani), Ricardo Grigore (FC Dinamo), Alexandru Pașcanu (CFR Cluj), Constantin Dima (Astra Giurgiu), Radu Boboc (FC Viitorul), Mihai Velisar (Gaz Metan Mediaș);
Mijlocași: Tudor Băluță (Brighton/Anglia), Răzvan Oaidă (FCSB), Andrei Ciobanu (FC Viitorul), Darius Olaru (Gaz Metan Mediaș), Vlad Dragomir (Perugia/Italia), Nicolae Carnat (Sepsi OSK), Mihai Dobre (Bournemouth/Anglia), Mihai Neicuțescu (FC Dinamo), Florinel Coman (FCSB);
Atacanți: Adrian Petre (Esjberg/Danemarca), Denis Drăguș (Standard Liege/Belgia), George Ganea (FC Viitorul).

Programul Grupei României U 21 la EURO 2021

6 septembrie 2019: Ucraina – Finlanda, Irlanda de Nord – Malta
10 septembrie 2019: Ucraina – Malta, Finlanda – Irlanda de Nord, Danemarca – România
10 octombrie 2019: Finlanda – Malta, Danemarca – Irlanda de Nord, România – Ucraina
14 octombrie 2019: Finlanda – Danemarca, România – Irlanda de Nord
14 noiembrie 2019: România – Finlanda
15 noiembrie 2019: Ucraina – Danemarca
19 noiembrie 2019: Irlanda de Nord – România, Danemarca – Malta
27 martie 2020: Malta – Ucraina
31 martie 2020: Ucraina – Irlanda de Nord, România – Danemarca, Malta – Finlanda
4 septembrie 2020: Danemarca – Ucraina, Malta – Irlanda de Nord, Finlanda – România
8 septembrie 2020: Finlanda – Ucraina, Irlanda de Nord – Danemarca, Malta – România
9 octombrie 2020: Irlanda de Nord – Finlanda, Ucraina – România, Malta – Danemarca
13 octombrie 2020: Irlanda de Nord – Ucraina, România – Malta, Danemarca – Finlanda

 

 

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Singurul mall din București care este deschis și de Crăciun! Program special de sărbători
Singurul mall din București care este deschis și de Crăciun! Program special de sărbători
Radu Drăgușin, lovit din toate direcțiile. Englezii au tras o concluzie greu de digerat, după Tottenham – Liverpool 3-6
Radu Drăgușin, lovit din toate direcțiile. Englezii au tras o concluzie greu de digerat, după Tottenham – Liverpool 3-6
De ce a murit, de fapt, Mircea Diaconu?! Fiica lui rupe tăcerea la câteva zile de la înmormântare
De ce a murit, de fapt, Mircea Diaconu?! Fiica lui rupe tăcerea la câteva zile de la înmormântare
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
BREAKING | Valeriu Iftime, OUT! A anunţat că s-a retras oficial:
BREAKING | Valeriu Iftime, OUT! A anunţat că s-a retras oficial: "Chiar dacă nu sună bine"
Cum arată acum Monica Gabor, fosta soție a lui Irinel Columbeanu! Mulți nu au recunoscut-o
Cum arată acum Monica Gabor, fosta soție a lui Irinel Columbeanu! Mulți nu au recunoscut-o
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Bulă este nemulţumit: – Ospătar, dar am cerut o friptură de porc cu os…
BANCUL ZILEI. Bulă este nemulţumit: – Ospătar, dar am cerut o friptură de porc cu os…
Visul Andreei, olimpica ce locuieşte într-o singură cameră alături de întreaga familie:
Visul Andreei, olimpica ce locuieşte într-o singură cameră alături de întreaga familie: "Dacă tot ştiu engleza, să folosesc asta pentru…
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat…
Demisie! Cutremur în România în cursa prezidențială: Mi-a fost bine acești 10 ani
Demisie! Cutremur în România în cursa prezidențială: Mi-a fost bine acești 10 ani
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
Dacia Sandman, modelul așteaptat de tot românul. Bate Bigster și Duster de departe - FOTO
Dacia Sandman, modelul așteaptat de tot românul. Bate Bigster și Duster de departe - FOTO
Mireasa sezon 10. Mesajul Laurei și al lui Mihai după ce au câștigat Marele Premiu. Ce au transmis cei doi
Mireasa sezon 10. Mesajul Laurei și al lui Mihai după ce au câștigat Marele Premiu. Ce au transmis cei doi
×