INTERVIU EXCLUSIV | Vlad Dragomir, primul român la Arsenal. „Obiectivul e să debutez la echipa mare”. Puștiul dezvăluie ce a simțit la primul antrenament cu Ozil și anunță: „Cândva am să fiu pe teren cu naționala la un turneu final”

de Alexandru ENCIU

Vlad Dragomir visează frumos. Luni, la o zi după ce a împlinit 17 ani, puștiul născut la Timișoara a semnat un contract profesionist cu una dintre cele mai frumoase echipe din lume, Arsenal Londra. Mai devreme nu s-a putut, pentru că așa spun regulile în Regat, fără contracte profi înainte de 17 ani. Arsenal l-a luat anul trecut, de la ACS Timișoara, pentru 100.000 de euro, și el a trecut cu brio peste perioada de monitorizare, timp în care a jucat regulat pentru echipa U18 a londonezilor.

Bine consiliat de un agent care preferă „să muncească acum și să vorbească mai târziu”, Cătălin Sărmășan, tânărul timișorean are la dispoziție doi ani pentru a-i convinge pe „Tunari” că merită un loc în echipa lui Wenger. Vlad Dragomir poate fi răspunsul pentru cei care își pun semne de întrebare referitoare la naționala României de peste 6-7 ani. El și ceilalți puști crescuți acum în campionate puternice, și nu sunt puțini, pot coagula în jurul lor o generație care să scoată din nou românii în stradă. Și, de ce nu, liderul acestei naționale poate fi chiar Vlad, „decarul” ce crește lângă Ozil sau Cazorla. Primul român din istoria lui Arsenal.

• La puține ore după ce a semnat contractul profesionist, Vlad Dragomir a vorbit cu ProSport.

Vlad, te așteptai să ți se propună acest contract sau a fost o surpriză?
Nu a fost o surpriză chiar așa de mare, pentru că am avut rezultate bune sezonul acesta și am văzut că antrenorii apreciau prestațiile mele. Aproape după fiecare meci primeam felicitări din partea lor. Bine, mă mai și corectau atunci când era cazul, dar am văzut că treaba e ok și că mă doresc în continuare.

Cu Arsene Wenger ai vorbit înainte de semnarea contractului?
Nu, am discutat puțin cu el doar când m-am antrenat cu echipa mare. Nimic deosebit, ca de la antrenor la jucător. Mister Wenger este un antrenor cu totul special. Pare că nu deține controlul, dar e numai o aparență. Tot ce spune el este sfânt. Este calm, nu-l vezi niciodară nervos, nu încearcă să se impună printr-o atitudine de antrenor dur. Mai degrabă se supără la meciuri pe arbitri, decât pe jucători. Nu l-am văzut niciodată să certe vreun jucător.

Wenger dă sfaturi celor tineri, discută cu voi?
Nu în mod special. Sfaturile vin prin intermediul secunzilor. Și la antrenament el se uită și nu intervine decât rar, de obicei la antrenamentele dinaintea meciurilor. El vorbește cu secunzii și aceștia pun totul în practică.

Wenger promovează permanent jucătorii tineri. Crezi că ți se va oferi și ție șansa?
Depinde doar de mine. Ei îți oferă șansa. Dacă tu tragi la antrenament, arăți că vrei și meriți, ei nu te ocolesc. Ei abia așteaptă să îți faci treaba și să-ți dea o șansă, pentru că asta e strategia lor.

ÎMPRUMUTUL NU E UN PAS ÎNAPOI

Mai este și varianta împrumutului…
Da. Arsenal are mulți jucători, și la juniori, și la echipa mare, și atunci apare și această soluție, în general pe la vârsta de 18-19 ani.

Dacă vei fi împrumutat, vei considera că e un pas înapoi?
Deloc, pentru că nu aș fi singurul, iar scopul meu este să joc cât mai mult. Dacă intri la echipa mare nu poți să iei fața unor jucători la Ozil, Cazorla, Wilshere sau alții. Vei juca, dar nu atât cât ar trebui. Și nu tot meciul. Așa că apare această variantă, ești dat împrumut la o echipă bună, nu oriunde, iar acolo joci meci de meci. Iar după 4-5 luni, te poți întoarce. Depinde doar de tine…

Ce ai simțit la primul antrenament cu echipa mare? Ți-au tremurat picioarele?
Nu, deloc. Am fost extrem de concentrat în timpul antrenamentului, iar la final am simțit o satisfacție enormă. A fost ca o ușurare. După greutățile prin care am trecut eu și familia mea în România, a fost ca o răsplată pentru momentele în care am fost marginalizat de unele persoane din conducerea ACS Timișoara. Și asta doar pentru că mi-am dorit să ajung mai sus.

Stai singur la Londra?
Deocamdată stau la o familie plătită de Arsenal să aibă grijă de mine. Toți jucătorii tineri care vin din alte țări sunt cazați la astfel de familii, plătite să ne ofere un cămin. Ai camera ta, mănânci eu ei, dacă vrei, poți să ieși cu ei în oraș, îți spală hainele. După nouă luni, eu m-am atașat de familia la care stau. Au băiat de 21 de ani, ne jucăm FIFA, ieșim în oraș. Dar altceva este când îi ai alături pe ai tăi. Mama și tata vor veni după vacanța de vară să stea cu mine la Londra. (Foto: Vlad, alături de părinții săi și de agentul Cătălin Sărmășan)

Se mută la Londra? Renunță la serviciile de acasă pentru a fi alături de tine?
Da. Își vor găsi de lucru aici.

Ce lucrează ai tăi?
Tata e dansator profesionist la ansamblul Banatul, iar mama nu lucrează.

GESTUL LUI MERTESACKER

Anglia este o țară specială, cu o presă specială care îi devoreză pe fotbaliști. Ești pregătit pentru o astfel de provocare?
Nu-mi fac griji. Sunt pus în temă și nu vor avea ce să speculeze în ceea ce mă privește.

Știi poveștile cu Ilie Dumitrescu de pe vremea când a jucat la Tottenham?
Mi-a spus câte ceva agentul meu, Cătălin. El îmi dă exemple de urmat și de neurmat.

Cum te-au primit cei de la echipa mare? Cu cine te-ai înțeles mai bine?
Toți sunt binevoitori, dar cei care vorbesc cu noi, cei tineri, sunt în general cei care au deja copii. Ei știu mai bine ce îl face pe un copil fericit. După un antrenament, Mertesacker m-a văzut la ieșirea din bază. A oprit mașina și m-a luat cu el spre casă. Pentru el poate a fost un gest banal, dar pentru mine a contat enorm.

Consideri că-ți mai lipsește ceva, în momentul de față, pentru a face față în Premier League?
Doar forța. Toți fotbaliștii care vin în Anglia au nevoie de forță. Aici se joacă un fotbal fizic și dacă nu îmbunătățești acest capitol, nu faci față.

Ai făcut un pas mare în carieră. Care e următorul tău obiectiv?
Să am cât mai multe jocuri la U21 și să debutez la echipa mare. Pot juca într-un sezon la ambele niveluri. Alex Iwobi a jucat și la U19, și la U21 și la prima echipă. Acum s-a mutat la echipa mare și are numai 19 ani. Evident, nu uit naționala. Am colegi francezi la Arsenal care m-au înțepat un pic cu faptul că ei s-au calificat la turneul final al Campionatului European U17, iar România nu, dar sper să-mi iau revanșa pe 10 iunie, după meciul de deschidere la Euro 2016. Cândva am să fiu și eu pe teren cu naționala României la un turneu final mondial sau european. E mai mult decât un vis, e o promisiune!